„Eu mi-am pus toată încrederea în ea!”, spunea sfântul Ioan Bosco atunci când vorbea despre sfânta Fecioară Maria, pe care el a ales-o drept patroană a operei sale cu apelativul de Ajutorul creștinilor. Sub acest apelativ al Mamei noastre cerești o invocă și comunitatea catolică din sectorul Botanica al capitalei moldave, care, la 24 mai 2016, au cinstit-o pe patroana lor sărbătorindu-și hramul. Sfânta Liturghie solemnă, începută la ora 18.30, a fost prezidată de Preasfințitul Anton Coșa, avându-l ca invitat special pe Pr. Roberto Dal Molin SDB, provincialul salezian din Veneția (Italia) al regiunii de nord-est, din care face parte din comunitatea seleziană din Republica Moldova.
Pe lângă lauda adusă lui Dumnezeu pentru tot ajutorul pe care ni-l oferă prin mijlocirea Mariei, comunitatea și oaspeții veniți din alte parohii au avut bucura de a vedea binecuvântate de către păstorul diecezei noastre clopotnița, confesionalul și birou parohial nou edificate.
Sărbătoarea a început cu un cuvânt de salut adresat de Preasfințitul Anton credincioșilor și preoților adunați sub mantia Fecioarei în biserica parohială, în care a mulțumit fraților salezieni pentru opera minunată pentru care au realizat-o. La rândul său, Pr. Roberto și-a manifestat bucuria de a fi în mijlocul credincioșilor și a confraților săi din Chișinău, îndemnându-i pe toți să se încreadă în ajutorul Mariei la fel cum a făcut-o și Don Bosco.
La predică, Preasfințitul a vorbit despre aceeași încredere nestrămutată pe care sfântul Ioan Bosco a avut-o în Fecioară, căreia îi repeta deseori: „Eu nu pot să o fac, ajută-mă tu!”, încredere pe care a avut-o și el, încă de la începutul renașterii Bisericii Catolice în Republica Moldova, și pe care o are și acum. Această încredere, a spus episcopul, trebuie să ne caracterizeze pe fiecare dintre noi.
Și întrucât norii picurau ploaie, nu a fost posibilă organizarea procesiunii cu statuia Maicii Domnului la cele trei stațiuni prevăzute. Dar ce nu e posibil fizic, e posibil spiritual. Fără a părăsi sfântul lăcaș, toți cei prezenți au mers, cu gândul și cu inima, la Casa „Mama Margherita” unde s-au rugat pentru familii, la oratoriu și centrul de formare profesională, unde s-au rugat pentru tineri și copii, și la statuia Mariei, unde s-au pentru societate.
Și ce sărbătoare fără o agapă frățească! Aceasta a fost nelipsită, fiind invitați toți cei prezenți să guste din bucatele pregătite și oferite de comunitate.
Sfântă Fecioară Marie, Ajutorul creștinilor, roagă-te pentru noi!
Pr. Petru Ciobanu