Dieceza de Chișinău a celebrat deja Ziua Tineretului în luna mai, iar la 24 noiembrie toate diecezele vor celebra, la chemarea Papei Francisc, a XXXIX-a ediție a Zilei Mondiale a Tineretului, a cărei temă este preluată din Cartea profetului Isaia: „Cei care speră în Domnul umblă, dar nu obosesc”.
 
Ziua Mondială a Tineretului, ca și în anul 2023, este celebrată în solemnitatea lui „Cristos, Regele universului”, mai exact duminică, 24 noiembrie 2024, iar în acest an este inclusă în parcursul de pregătire pentru Jubileul Tinerilor (28 iulie - 3 august 2025), în cadrul Anului Sfânt 2025 al cărui titlu va fi „Pelerini ai speranței”.
 
Sfântul Părinte, în mesajul său pentru această zi, insistă asupra temei drumului și a pelerinajului, precum și asupra speranței care trebuie să însoțească drumul de credință.
 
„În vremurile dificile de astăzi, Biserica, ca și atunci, dorește să reaprindă speranța în lume și pentru aceasta se bazează în special pe tineri, protagoniști ai istoriei și misionari ai bucuriei”. 
 
Papa Francisc a indicat următoarele întâlniri: Seul, Coreea de sud, în 2027. „Dar înainte de aceasta”, se arată în mesaj, „v-am dat o întâlnire la Roma, în 2025, pentru Jubileul tinerilor, unde și voi veți fi pelerini ai speranței. Voi, tinerii, sunteți, într-adevăr, speranța de bucurie a unei Biserici și a unei omeniri mereu în mișcare”.
 
Dieceza de Chișinău, ținând cont de anumite nevoi ale Bisericii locale, a celebrat deja Ziua Tineretului la 18 mai, la casa Salezienilor din Chișinău.
 
În ceea ce privește ziua de duminică, 24 noiembrie, comunitățile parohiale au fost chemate să se roage pentru tineri și, de asemenea, pe cât posibil, să-i implice în liturghii.

C. L.