Maria dă naștere primului său născut, îl înfășoară în scutece și îl culcă într-o iesle, pentru că nicăieri nu s-a găsit loc de găzduire pentru ei. Îngerii le anunță păstorilor că acesta este semnul lui Mesia.

 

Maria este nevoită să găsească o soluție precară și ceea ce pare a fi o dificultate este de fapt providență și un semn: Isus înfășat și așezat într-o iesle.

 

Odată înfășat, îl culcă într-o iesle. Pruncul Isus este „găzduit” în grajdul animalelor și îngrijit, însă este așezat într-un loc precar, căci grajdul nu este un loc pentru nou-născuți. Pruncul este îngrijit, dar și respins, deoarece nu există nicio alternativă. Astfel va fi și viața lui: cerul va cânta pentru el, însă un rege îl va persecuta; într-o zi va fi aclamat și imediat după condamnat de aceeași mulțime, va fi proclamat rege și apoi răstignit pe cruce. Acest Prunc aduce o viață nouă, care este mântuirea prin mărturia unei vieți pline de contradicții. Însă este el mântuirea omului, a fiecărui om.

 

Credința noastră are întotdeauna împreună aceste două aspecte: respingerea și gloria, moartea și învierea. Însă pornim întotdeauna de la această întâlnire extraordinară cu Pruncul istoriei doar pentru a-l găsi într-o zi la dreapta Tatălui, ca Rege al Universului.

 

Fie ca acest Crăciun să ne facă să înțelegem frumusețea zilnică a întâlnirii cu Isus, pentru că el este mântuirea noastră, de la Crăciun până la Paște, de la Rusalii până la sfârșitul lumii. O întâlnire care ne salvează.

C. L.