În noaptea de Crăciun, cuvintele sfântului Paul sunt ecoul cuvintelor profetului Isaia: poporul care umbla în întuneric au văzut o mare lumină.

Astăzi îl putem vedea cu toții pe Dumnezeu: el este acolo, în ieslea unui grajd, printre animale. El este acolo, în strigătul unui copil născut în indiferența totală a istoriei. El este acolo, îngrijit de o mamă și un tată veniți de departe, ascultători de legile divine și umane. Acolo îl putem vedea și noi, în sfârșit, pe Dumnezeu.

Nașterea Domnului, întruparea lui Dumnezeu în Fiul, este un mister care spulberă existența tuturor. Acesta este motivul pentru care vestirea îngerilor răsună constant cu chemarea de a nu ne teme: nu te teme, Maria; nu te teme, Iosif; nu te teme, Zaharia; nu vă temeți, păstorilor. Nu vă temeți. Deschideți, deschideți larg ușile pentru Cristos. Nu vă temeți de copil.

Cine s-ar putea teme vreodată de un copil? Totuși, frica de copil îi paralizează pe mulți, de la Irod încoace, iar persecuția începe încă din primele zile ale vieții sale. Pare absurd, dar este nevoie de curaj pentru a primi copilul, pentru a-l primi în el pe Dumnezeul nostru care s-a făcut om pentru mântuirea lumii. 

El, Copilul, face acest lucru fără frică: schimbă istoria, ne dă peste cap planurile mici și le transfigurează, așa cum a fost cazul Mariei și al lui Iosif, primii care au acceptat ca existența lor să fie schimbată de acest Copil divin.

Chiar și astăzi, doar cei curajoși sunt dispuși să îl accepte pe Copil.

C.L.