Ceea ce face ca istoria sfântului Ștefan să fie unică este faptul că martiriul său este relatat în Faptele Apostolilor. Cu toate acestea, nu cunoaștem locul și anul nașterii lui Ștefan și nici momentul în care s-a convertit la creștinism. Certă este originea lui greacă și autoritatea sa în rândul evreilor vorbitori de greacă. Faptele ne spun că, din cauza nemulțumirii apărute printre eleniști pentru că văduvele lor erau trecute cu vederea în slujirea de fiecare zi, pentru această slujire au fost aleși șapte diaconi, printre care și Ștefan, care, totuși, nu s-a limitat doar la misiunea aceasta, ci discuta cu unii membri ai sinagogii, trezind reacții adverse.

 

Punctul controversei a devenit misiunea mântuitoare a lui Cristos și depășirea Legii lui Moise. Denunțat Sinedriului pentru că a rostit „cuvinte de blasfemie împotriva lui Moise și împotriva lui Dumnezeu”, Ștefan a răspuns apelând la Scriptură și mărturisindu-și credința în Cristos Dumnezeu, dezlănțuind un tumult violent care a culminat cu uciderea lui cu pietre.

 

Astfel, Faptele descriu ultimele momente din viața martirului: „Martorii și-au pus hainele la picioarele unui tânăr numit Saul. Și, în timp ce îl loveau cu pietre, Ștefan a strigat, zicând: Doamne Isuse, primește duhul meu!. Apoi, căzând în genunchi, a strigat cu glas puternic: Doamne, nu le socoti păcatul acesta!. Și, spunând aceasta, a adormit”.

 

Rămășițele sale au fost descoperite în anul 415 de un preot pe nume Lucianus și, de atunci, cultul sfântului Ștefan s-a dezvoltat într-un mod excepțional, alături de faima sa de făcător de minuni, care a fost confirmată și de sfântul Augustin. În Italia există una dintre pietrele care, conform tradiției, ar fi fost folosite pentru uciderea martirului.

C. L.