„Unul dintre conducătorii sinagogii, cu numele de Iaír, şi, văzându-l, a căzut la picioarele lui şi l-a rugat stăruitor, spunând: Fetiţa mea e pe moarte. Vino şi pune-ţi mâinile peste ea ca să fie salvată şi să trăiască!. Şi a plecat cu el. O mare mulţime îl urma şi îl îmbulzea.”(Mc 5,21-43).

 În această duminică avem două istorii împletite: un tată care își vede fiica de 12 ani murind și o femeie care a suferit de boală timp de doisprezece ani. Cele două istorii se potrivesc și se luminează reciproc, iar numărul doisprezece revine ca o constantă care jalonează tragedia relatată. Care este aceasta? Cea a unui bărbat care își vede fiica murind în floarea vieții, doisprezece ani fiind vârsta pentru a începe negocierile pentru căsătorie, și cea a unei femei sterile care nu poate deveni mamă.

 Primul este nimeni altul decât conducătorul sinagogii, însă funcția nu-l ajută nicidecum: fiica sa moare, iar rolul său în structura religioasă se dovedește inutil. Cealaltă este o femeie ruinată mai mult de îngrijirile medicale decât de răul care o umilește ca femeie și care o ține într-o stare rituală de necurăție, conform legilor poporului său. Amândoi se gândesc la gesturi concrete: tatăl îi cere lui Isus să-și impună mâinile asupra fiicei sale, iar femeia speră să-i atingă hainele.

 Impunerea mâinilor este gestul tipic al binecuvântării paterne, iar Iair face un lucru neobișnuit: îi transferă lui Isus paternitatea, recunoaște că, în calitate de tată, ar trebui să-și poată da viața pentru fiica sa, dar nu știe cum să o facă.

 Atingerea unei femei impure era interzisă, dar această femeie vrea să depășească regulile, iar atingerea hainelor este contactul cu cineva diferit de toți cei care s-au confruntat cu boala ei și au făcut-o să sufere. Religia este inutilă pentru Iair. Înțelepciunea umană a medicilor a eșuat în fața acestei femei. Dar există un al treilea personaj: mulțimea, oamenii, care îl îmbrățișează pe Isus, ceea ce face contactul dificil pentru femeie și ce îl jignește pe Iair în credința sa și îl descurajează să nu apeleze la el. Oamenii care îmbrățișează, strigă, plâng, cu agitația lor.

 Cine va putea ajunge la Isus, va putea să-i cunoască puterea, să-i vadă vindecarea, trecând peste puterea mulțimii? Un tată disperat și o femeie suferindă.

 Este necesar să știm să trecem peste mulțime, peste înțelepciunea umană. Pentru că Isus vrea să aibă un dialog personal cu această femeie și îi alungă pe oameni din casă pentru a rămâne cu acest copil și familia sa. Isus caută o relație personală, directă, intimă, ca să ne dea o viață diferită de cea a lumii, să ne facă roditori, să ne vindece paternitatea.

 Trebuie să pescuim în comoara prețioasă a eșecurilor noastre, a fricilor noastre de a atinge și de a fi atinși de Isus. Cine se roagă? Cei care își cunosc goliciunea și îl invocă pe Dumnezeu din adâncul slăbiciunii lor. Cine îl atinge pe Domnul? Cei care au suferit deja prea mult pentru a continua să se amăgească cu ideile medicilor umani.

Fericiţi cei săraci în duh, pentru că a lor este împărăţia cerurilor!

C. L.