Casa Tatălui este cel mai frumos loc.
Duminica a patra din Postul Mare este dedicată bucuriei și luminează călătoria din Postul Mare ca o cale spre exaltarea pascală. Penitența creștină, de fapt, nu este un perfecționism steril, ci o cale spre adevărata bucurie.
Dar de unde vine această bucurie? Liturghia ne oferă parabola tatălui milostiv. Începe cu un banchet la care Isus este contestat de farisei și cărturari, care murmură despre calitatea celor care iau masa: "El îi primește pe păcătoși și mănâncă cu ei".
"Și le-a spus pilda aceasta: Un om avea doi fii...". Parabola se adresează cărturarilor și fariseilor. Principalul destinatar este ultimul personaj, adesea trecut cu vederea în comentarii, singurul care nu vine la ospăț: fratele mai mare. El nu știe cum să intre în bucurie.
Imaginația colectivă este captivată de povestea mai intrigantă a fratelui mai mic, care va ajunge la sărbătoarea autentică pe un drum complicat, cel al eșecului. Delirul său de autonomie îl va determina să sărbătorească plăcerea și distracția cât mai departe de tatăl său. Descoperirea tristă a acestui om este că nu va exista nicio bucurie în ceea ce este oferit de plăcerile carnale, ci doar autodistrugere. Dar, odată ajuns în abis, își începe salvarea cu o frază grandioasă: "Apoi și-a revenit...".
Să se întoarcă la sine, să se reîntoarcă la sine, să-și redescopere propria inimă, să reia contactul cu propria înțelepciune. Acest om începe să-l înțeleagă pe tatăl său. Plecase să caute paradisul pe tărâmuri îndepărtate, dar descoperă casa tatălui său ca cel mai frumos loc din lume. Când se va întoarce, va găsi chiar mai mult decât credea. Dar nu s-ar fi întors dacă nu i s-ar fi distrus mai întâi viziunea despre sine și despre realitate. Acum poate fi fericit acasă.
Pe de altă parte, fratele său mai mare stă mai rău; s-a obișnuit să fie alături de tatăl său ca un ticălos și nu ca un fiu, rămânând într-o mentalitate servilă. Cu consecvența sa de sclav, nu-și poate schimba părerea despre tatăl său. "Te-am servit mulți ani și nu am nesocotit niciodată porunca ta". În fond, și el are o părere proastă despre tatăl său: îl percepe ca pe un stăpân, nu ca pe un tată, și nu se pune la îndoială.
Disprețul său față de fratele mai mic dezvăluie înșelăciunea: când se dă o petrecere grandioasă pentru un motiv serios, de ce să nu te alături ei? Ideea fratelui mai mare despre petrecere era un ied și patru prieteni.
Domnul are mult mai multe să ne dea: multă lume, muzică, dans, un vițel gras și mai ales un frate pierdut care trebuie găsit.
C.L.
