Evanghelia relatează vindecarea lui Bartimeu, un orb din naștere: un miracol care provine dintr-o întâlnire, dintr-o cerere, dintr-un act concret de iubire a lui Isus față de o persoană care suferă.

 

Isus nu săvârșește miracolul pentru a impresiona publicul, ci dă răspunsuri pline de iubire persoanelor care sunt bolnave în mod concret, care adesea devin discipoli și evanghelizatori, după ce l-au recunoscut pe Isus și și-au mărturisit credința.

 

Expresia pe care o folosește Bartimeu, „Fiul lui David”, creează cadrul mesianic în care are loc sosirea lui Isus la Ierusalim, iar Isus face acest miracol în drum spre Ierusalim.

 

Mai puternică este afirmația cu care se încheie episodul: credința este cea care mântuiește.

 

Ceea ce îl mișcă pe Isus în miracolele sale este milostivirea pentru oamenii pe care îi întâlnește.  Isus simte durerea oamenilor cu trupul său și face miracolul. Odată cu miracolul, Isus intră în istoria persoanei pe care o întâlnește, iar acest lucru este ceea ce am văzut în atâtea miracole. Astfel, miracolul lui Isus vine ca răspuns la o necesitate concretă.

 

Astfel sunt miracolele sale, iar Isus trebuie să le repete de multe ori discipolilor săi, ca aceștia să nu le înțeleagă greșit, să nu se oprească la simplul semn și să înțeleagă în schimb mesajul pe care îl conține. 

 

Să privim la vremurile noastre: oamenii continuă să ceară semne și să uite mesajele. Oamenii caută miracole pentru a rezolva o problemă, dar nu pentru a-și manifesta credința în Cristos, ca și cum l-ar folosi pe Dumnezeu pentru o necesitate.

 

Isus face miracole, dar în timp ce pentru cel care primește miracolul este doar soluția la problema sa personală, pentru Isus este și începutul unui drum de credință, și acesta este mesajul lui Dumnezeu. 

C. L.