Sfântul Vincențiu de Paul este marele sfânt al carității, născut în Franța, în anul 1581, într-o familie de țărani, și până la vârsta de 15 ani ocupat cu munca în câmp; după care părinții l-au îndreptat spre preoție și când avea doar 19 ani, a fost hirotonit preot. Și-a continuat studiile la Roma. Spre sfârșitul anului 1605, în timpul unei călătorii pe mare, a fost capturat de pirați, dus la Tunis și vândut succesiv la trei stăpâni diferiți. Și-a recâștigat libertatea doi ani mai târziu, evadând într-o barcă peste Marea Mediterană.
S-a întors apoi în Franța. După o scurtă experiență ca paroh, a intrat într-o familie bogată ca educator al fiului lor și capelan pentru îngrijirea țăranilor. Într-o zi a aflat că toți membrii unei familii erau grav bolnavi și fără nicio asistență. El a apelat la credincioși, care au răspuns cu generozitate, și acest lucru i-a sugerat sfântului ideea înființării unei congregații care să se angajeze să asiste, la rândul lor, toți bolnavii săraci din parohie. Astfel, la 20 august 1617, au apărut „Caritatea” și „Slujitorii săracilor”. Trei luni mai târziu, sfântul a prezentat regulamentele „Societăților Carității”, în care erau indicate punctele fundamentale ale spiritualității sale: a-l vedea pe Cristos în săraci și a se sfinți prin exercitarea carității personale.
Ramura masculină a „Carității” a fost creată în 1833 la Paris cu numele de „Societatea Sfântului Vincențiu de Paul”. Ulterior, au apărut Preoții Misiunii, care aveau sarcina nu numai de a predica oamenilor, ci și de a organiza exerciții spirituale, de a anima seminariile și de a-i ajuta pe încarcerați. Sfântul Vincențiu și-a asumat angajamentul predicării și au început așa-numitele „misiuni”, care au avut un efect deosebit.
Cea de-a treia fundație a sfântului Vincențiu a fost cea a Fiicelor Carității, care inițial includea fete de la țară, dornice să se consacre slujirii celor săraci, făcând parte din „Caritățile” orășenești. Pe lângă săraci, le-au fost încredințați bolnavii din spitale, orfanii, bătrânii și răniții pe câmpurile de luptă (în 1653).
În iunie 1660 starea sănătății sale s-a agravat și la 27 septembrie a murit în pace.
C. L.