Lumina glorioasă a Nopții Sfinte încă răsună în noi și auzim deja strigătul acestor copii care își oferă viața pentru Isus prin martiriu.

Evanghelia amintește că martiriul sfinților Prunci Nevinovați nu a avut loc imediat după nașterea lui Isus, chiar au trecut doi ani. Prin urmare, celebrarea liturgică imediat după Crăciun nu este o alegere cronologică, ci un „mister”, adică vrea să ne învețe ceva din Misterul Crăciunului.

Ce ne învață?

Isus este un semn al contradicției. Pentru el, chiar și copiii pot muri pentru că în jurul figurii sale există ura celor care nu știu să-l recunoască ca Mântuitor, ci doar văd un pericol pentru puterea lor. Irod nu-l cunoaște pe Isus și se teme de el. Dar noi îl cunoaștem pe Isus și știm că el ne va cere să-l urmăm oriunde va merge.

Sfinții Prunci Nevinovați nu l-au cunoscut pe Isus, și totuși își oferă viața pentru el. Isus, chiar dacă s-a născut în Betleem, a existat deja înainte ca lumea să fie creată și totul este pus în mâinile lui. Sunt mâini care pot colecta și sângele copiilor pentru a-i face martiri, un exemplu și un semn, astfel încât toată lumea să știe imediat unde conduce urmarea lui Isus. Odată cu nașterea sa, Isus a creat cu fiecare ființă umană o legătură puternică  și mai târziu, în viața publică, Isus va spune , adresându-se Tatălui: „Dintre cei pe care mi i-ai dat, n-am pierdut pe niciunul”.

Viața creștină este și ea martiriu. A vorbi despre martiriu poate fi înfricoșător. Isus a fost primul care a vorbit despre martiriu și din acest motiv este necesar să înțelegem sensul profund al sărbătorilor, precum cele ale sfântului Ștefan și sfinților Prunci Nevinovați care, deloc surprinzător, sunt sărbătoriți în apropierea Crăciunului.

Nu putem să-i uităm pe martiri: ei sunt cel mai evident și glorios semn al seriozității credinței. Noi, astăzi, suntem chemați să fim recunoscători pentru mulțimea de martiri care împodobesc Biserica noastră cu glorie și onoare: a-l iubi pe Isus este atât de frumos și de măreț, încât se poate și muri pentru această iubire.

C. L.