Isus i-a luat pe Petru, pe Iacób şi pe Ioan, i-a dus deoparte, pe un munte înalt numai pe ei şi i s-a schimbat înfăţişarea înaintea lor. Hainele lui au devenit strălucitoare, atât de albe cum niciun albitor de pe pământ nu le putea albi. (Mc 9,2-10).
 
Este duminica Evangheliei Schimbării la Față. Isus ia trei discipoli și urcă cu ei pe munte. Și de ce face asta? Pentru a-și dezvălui misterul. Marcu o spune prin strălucirea hainelor lui Isus și vorbește despre un alb pe care nimeni nu l-ar putea obține. Acesta este misterul lui Isus: unirea vieții umane cu viața divină. Drumul către acest mister trece prin dialogul cu Moise și Ilie, singurele două personaje care conversează cu Dumnezeu pe muntele Horeb: Moise dă Legea și Ilie este profetul. Petru spune: „E bine că suntem aici”.

De multe ori nu există dorința de a-l întâlni pe Dumnezeu, de a renunța la toate și de a urca pe munte. Trăim într-o lume care nu intenționează să se lase implicată în experiența credinței autentice, până la punctul de a fi învăluită de frumusețea lui Dumnezeu și de splendoarea sa. Dacă nu urcăm pe munte și nu experimentăm întâlnirea cu Dumnezeu, până la punctul de a spune precum Petru că „e bine că suntem aici”, atunci credința va fi întotdeauna fragilă și expusă iluziilor lumii.

Postul Mare nu este un timp ca multe altele, în care te poți mulțumi cu puținul pentru a-ți liniști conștiința, puțin post, puțină pomană și puțină rugăciune, dar cu gândul la alte lucruri. Postul Mare propune o urcare pentru a ajunge la lumină. Atunci Postul Mare va fi un dar și o urcare spre frumusețe. Postim pentru a învăța cum să ne hrănim mai bine. Ne rugăm pentru a-l îmbrățișa pe Tatăl. Dăm de pomană pentru a exprima toată recunoștința pe care o avem în inimile noastre, pentru că Dumnezeu este generos într-un mod absolut. De aceea este bine să fii cu Dumnezeu.

C. L.