„A suflat asupra lor şi le-a zis: Primiţi-l pe Duhul Sfânt! Cărora le veţi ierta păcatele, le vor fi iertate; cărora le veţi ţine, le vor fi ţinute”.
Celebrăm Rusaliile la sfârșitul unui timp liturgic pe care Biserica îl înțelege ca o prelungire a „primei zile după sâmbătă”, începutul Noii Creații. Aceste 50 de zile sunt un timp în care moartea este învinsă, dar mai ales este învins păcatul care duce la moarte.
Dar noi, creștinii, celebrăm darul Duhului Sfânt, iar evanghelistul Ioan ne prezintă fizic transmiterea acestuia prin actul de a sufla asupra cuiva. Gestul este același pe care l-a făcut Tatăl la prima creație, când din pământ a creat un om. Ceea ce a schimbat pământul în viață umană a fost acea suflare. Dar acesta a fost doar începutul, pentru că odată cu Cristos a venit o altă suflare, și astfel Isus livrează noua viață, cea a iertării păcatelor.
„Cărora le veţi ierta păcatele, le vor fi iertate”.
Ceea ce izvorăște din crucea lui Cristos și din învierea sa este milostivirea. Putem fi ignoranți, slabi și nesiguri, uneori chiar copilăroși și imaturi, dar dacă avem iertarea păcatelor și suntem plini de milostivire, atunci avem viața lui Dumnezeu.
Duhul Sfânt radiază milostivire și ne deschide spre adevărata cunoaștere a lui Dumnezeu și a iubirii Sale milostive.
Această Rusalii afirmă că Dumnezeu este milostivire!
C. L.