În aceste zile, Biserica din Moldova celebrează câteva aniversări importante din istoria sa: la 28 octombrie se împlinesc 30 de ani de la înființarea Administraturii Apostolice, în 1993, ridicată la rangul de dieceză la 27 octombrie 2001, eveniment de la care se împlinesc, de asemenea, 22 de ani. De asemenea, trebuie amintit că la 30 octombrie 1999 a fost numit episcop Anton Coșa, a cărui consacrare a avut loc la Roma, la 6 ianuarie 2000, în cadrul unei celebrări prezidate de Papa Ioan Paul al II-lea.
Sunt evenimente importante, pe care episcopul le-a celebrat prin proclamarea unui an jubiliar dedicat sfântului Ioan Paul al II-lea, așa cum a fost anunțat clerului și credincioșilor la 14 octombrie, cu ocazia hramului diecezan.
A fost astfel lansat un an de reflecție și rugăciune pentru viața diecezei, prin realizarea de evenimente și celebrări, care vor marca parcursul jubiliar, până la celebrarea finală programată pentru 28 octombrie 2024.
A rememora istoria Diecezei și parcursul său de 30 de ani în Moldova înseamnă recuperarea tradițiilor care fac parte din drumul credinței.
Va fi o analiză istorică detaliată pentru a prezenta, pas cu pas, istoria Bisericii Catolice din Moldova, de la înființarea Administraturii Apostolice, care a văzut prezența preoților, persoanelor consacrate, laicior, precum și tuturor celor care pe parcursul a 30 de ani au sprijinit creșterea Bisericii, dar și realizarea de diferite opere.
Anul jubiliar proclamat de episcop va fi un prilej de a ne aminti de persoane, fapte și opere, toate pentru gloria lui Dumnezeu și pe calea evanghelizării.
C. L.