Născută la Siena la 25 martie 1347, Ecaterina a avut la vârsta de șase ani prima dintre numeroasele viziuni. Părinții ei au încercat să o căsătorească, dar ea și-a tuns părul închizându-se în casă și dedicându-se rugăciunii și pocăinței. În 1363 a intrat în Ordinul Dominican. Odată cu intensificarea experiențelor mistice, în jurul ei s-a format un grup de adepți, alături de care s-a dedicat operelor de caritate, vizitând bolnavii, întemnițații, săracii.

 

Papa era atunci „prizonier” la Avignon, și ea a făcut tot ce a putut pentru a-l readuce la Roma, a reforma Biserica și a moraliza clerul. Tot atunci, ea a primit stigmatele care au rămas invizibile și a asistat la executarea lui Niccolò di Tuldo, condamnat la moarte. În 1376, plecată la Avignon, l-a convins pe Papa Grigorie al IX-lea să se întoarcă la Roma. Dar apoi, odată cu alegerea succesorului acestuia, Urban al VI-lea, o parte a Colegiului Cardinalilor l-a ales pe antipapa Clement al VII-lea, provocând schisma. Ecaterina li s-a adresat prin scrisori principilor, liderilor politici și ecleziastici ai timpului pentru a demonstra legitimitatea alegerii lui Urban.

 

A murit la Roma la 29 aprilie 1380. Papa Pius al II-lea a canonizat-o în 1461.

 

În 1866, sfânta Ecaterina din Siena a fost proclamată co-protectoare a Romei de către Papa Pius al IX-lea; în 1939 Pius al XII-lea a proclamat-o protectoare a Italiei împreună cu sfântul Francisc din Assisi; în 1970, Paul al VI-lea a declarat-o Învățătoare a Bisericii universale și în cele din urmă sfântul Ioan Paul al II-lea, în 1999, a proclamat-o co-protectoare a Europei, împreună cu sfânta Brigitta și sfânta Tereza Benedicta a Crucii (Edith Stein).

C. L.