În Evanghelia acestei duminici există o descriere a grijii pentru ritualurile religioase de către observatorii normelor tradiției evreiești. Pe vremea lui Isus existau fariseii regulilor religioase și se concentrau exclusiv pe căutarea și împlinirea lor.

Astăzi avem alți farisei, cei care au ca obsesie propria lor înfățișare, imaginea lor fizică, aspectul sau sănătatea lor, conform orientărilor „religiei” corpului. Se pare că trebuie să-ți petreci viața adaptându-te și, până la urmă, cu tristețea că nu ești perfect.

Un fariseu torturat de frica să nu fie necurat și nedrept; azi ne chinuim cu ideea de a nu fi plăcuți sau a nu fi sănătoși. Șarpele, când a ispitit-o pe Eva, i-a spus: „Dacă mănânci din acest copac vei fi ca Dumnezeu”. Se pare că i-a spus că, dacă rămâi așa cum ești, nu valorezi nimic. Și astfel omul poartă această idee de a fi prost făcut. Și cum supraviețuiește? Prin angajarea forțelor sale, cu „preceptele oamenilor”, cu lucrările umane.

Este adevărat că omul este incomplet, dar este incomplet în relația sa cu Dumnezeu. Problema noastră reală este o inimă strâmbă și închisă care produce „ gândurile rele, desfrânările, furturile, crimele, adulterele, lăcomiile, răutăţile, înşelăciunea, desfrâul, ochiul rău, blasfemia, îngâmfarea, necugetarea”. Adică lipsa iubirii.

Când fariseii de ieri și de astăzi încetează să se mai caute doar pe ei înșiși și își acceptă inima bolnavă, atunci devin un teren fertil pentru dragostea lui Dumnezeu. Când cineva acceptă să fie incomplet și imperfect pentru a primi îndurare, acolo intervine Dumnezeu. În textul nostru, ucenicii lui Isus nu respectă ritualul obsesiei farisaice. Nu au nevoie de ea. Ei au găsit Iubirea.

  C.L.