Marta este sora lui Lazăr și a Mariei din Betania; evangheliștii ne oferă o descriere a ei care evidențiază temperamentul dinamic și grijuliu față de oaspeți: vedem asta în ceea ce spune Luca (10:40), „era ocupată cu multele griji”, pe lângă faptul că se plânge lui Isus că Maria a lăsat-o singură.

 

O întâlnim din nou când Lazăr moare și ea merge în întâmpinarea Învățătorului pentru a-i spune: „Doamne, dacă ai fi fost aici, fratele meu nu ar fi murit! Însă şi acum ştiu că tot ce vei cere de la Dumnezeu, Dumnezeu îţi va da” (Ioan 11,21-22). Dar atunci, când Isus cere ca piatra să fie data la o parte, ea obiectează: „Doamne, miroase de acum, căci e de patru zile” (v. 39).

 

În sfârșit, cu șase zile înainte de Paște, ea încă slujește la masă în timpul ospățului din Betania.

 

În ceea ce privește cultului, în Betania a existat o bazilică paleo-creștină, zidită pe locul unde a avut loc minunea învierii lui Lazăr și este menționată în itinerariile pelerinilor în Țara Sfântă. Chiar și în regiunea Provence există un cult antic al Martei, care începe din secolele merovingiene.

 

Numele sfintei a fost dat mai multor femei încă din secolul al VII-lea. Cu toate acestea, este surprinzător să observăm că în noul calendar apar doar Marta și nu Lazăr, pe care Ioan o prezintă ca prietenă a lui Isus, și Maria, modelul evanghelic al sufletelor contemplative din toate timpurile, al celor care au ales „partea cea mai bună”.

 

Franciscanii au fost primii, în 1262, care i-au dedicat o zi liturgică sfintei Marta, la 29 iulie, în octava Sărbătorii Sfintei Maria Magdalena, în trecut greșit identificată cu Maria din Betania.

 

C. L.