Începând cu acest an, la 29 iulie, se sărbătorește amintirea sfinților Marta, Maria și Lazăr și nu doar a sfintei Marta. Papa Francisc a decis acest lucru, subliniind, așa cum este scris în decret, „importanta mărturie evanghelică” oferită de cei trei frați din Betania „în a-l găzdui pe Domnul Isus în casă, în a-l asculta cu cordialitate, crezând că el este învierea și viața”.
În casa din Betania, se citește în decret: „Domnul Isus a experimentat spiritul familial și prietenia Martei, Mariei și a lui Lazăr și, din acest motiv, Evanghelia după Ioan afirmă el că i-a iubit. Marta i-a oferit cu generozitate ospitalitate, Maria i-a ascultat cu supunere cuvintele, iar Lazăr a ieșit imediat din mormânt la porunca Celui care a umilit moartea”.
Incertitudinea tradițională a Bisericii latine cu privire la identitatea Mariei Magdalena, căreia i s-a arătat Cristos după învierea sa, sora Martei, păcătoasa iertată de Domnul, a găsit o soluție în ultimele studii și timpuri.
Papa Francisc a vorbit adesea despre cei trei frați sfinți, subliniind că, prin preocuparea ei, Marta „riscă să uite cel mai important lucru, adică prezența oaspetelui, care a fost Isus în acest caz”. „Iar oaspetele – spune papa – nu este pur și simplu servit, hrănit, îngrijit în toate modurile. Mai presus de toate, el trebuie ascultat și întâmpinat ca persoană, cu istoria sa, cu inima plină de sentimente și gânduri, pentru a se putea simți cu adevărat ca acasă”.
Vorbind despre Maria, papa spune: „A lăsat ceea ce făcea pentru ca să rămână aproape de Isus, să nu vrea să-și piardă niciunul din cuvintele sale. Totul trebuie lăsat deoparte pentru că, atunci când el vine să ne viziteze în viața noastră, prezența și cuvântul său sunt pe primul loc. Domnul ne surprinde întotdeauna: când îl ascultăm cu adevărat, norii dispar, îndoielile fac loc adevărului, fricile seninătății și diferitele situații ale vieții își găsesc locul potrivit”.
Așadar, Marta și Maria indică drumul: „Pe de o parte, stând la picioarele lui Isus, să-l ascultăm în timp ce ne dezvăluie secretul oricărui lucru; pe de altă parte, să fim atenți și pregătiți să-l găzduim atunci când el trece și ne bate la ușă, cu chipul unui prieten care are nevoie de un moment de odihnă și fraternitate”.
C.L.