Evangheliile oferă un portret clar al lui Simon, care a primit ulterior de la Isus numele de Petru. El este impetuos, sangvinic, vorbește și acționează din impuls, până la a merita reproșurile Învățătorului. Dar el este și cel care, inspirat de Duhul Sfânt, simte înaintea altora natura divină a lui Isus: „Cred, Doamne, că tu ești Cristos, fiul Dumnezeului celui viu”. De aici și chemarea la o misiune specială, aceea de a îndruma și sprijini comunitatea: „Şi eu îţi zic: tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica mea şi porţile iadului nu o vor birui. Ţie îţi voi da cheile împărăţiei cerurilor: dacă vei lega ceva pe pământ, va fi legat în ceruri, iar dacă vei dezlega ceva pe pământ, va fi dezlegat în ceruri”.

Același primat îl recunoaște Biserica Catolică în papa, ale cărui simboluri, cheile și inelul pescarului, se referă direct la figura apostolului.

Uman în fragilitatea sa, Petru este, la fel ca ceilalți discipoli, pierdut în momentul teribil al condamnării și agoniei lui Isus, dar mai mult decât ceilalți, el poartă o povară asupra lui. „Nu îl cunosc pe omul acesta”: cu aceste cuvinte îl renegă în mod public pe Cristos de trei ori, abandonându-l efectiv destinului său.

Totuși, tocmai acest episod îi permite să experimenteze, poate mai mult decât oricine altcineva, îmbrățișarea îndurării. „Simon al lui Ioan, mă iubești mai mult decât acestea?”, îl întreabă Isus de trei ori, apoi reînnoind imediat chemarea de a conduce turma credincioșilor „Paște oile mele”. O chemare căreia, după Rusalii, apostolul își consacră viața, devenind un punct de referință pentru creștini. Diverse mărturii spun despre o stabilire la Roma. A murit martir sub Nero, în anul 64 sau 67.(Ioan 21)

Foarte diferită este istoria umană și spirituală a lui Paul, care, spre deosebire de Petru, nu l-a întâlnit pe Isus. În schimb, îl întâlnește într-un mod misterios, după ani de persecuții feroce împotriva Bisericii. O parte din viața sa, Saul – acesta era numele său înainte de convertire – el este un om inflexibil, nemilos și îi persecută pe creștini. Apoi, brusc, se întâmplă ceva. Așa-numita străfulgerare de pe drumul Damascului, care îl obligă să-și schimbe perspectiva. Astfel a început apostolatul său. Paul înțelege că mesajul evangheliei nu poate fi limitat la comunitățile evreiești, ci are o dimensiune universală. Cu el, Biserica își descoperă viziunea misionară. Om încăpățânat, neobosit, de o mare cultură, un orator excelent, Paul își abandonează convingerile ca să se implice constant, condus de o singură certitudine: „pentru mine a trăi este Cristos”. La Roma a fost arestat, dar pentru o vreme a reușit, în pofida multor dificultăți, să predice. Ca și Petru moare martir, în anul 67.

C. L.