În această duminică îl vedem pe Domnul Isus înălțându-se la Tatăl și contemplăm că destinația Domnului înviat nu este în partea noastră a lumii, ci în ceruri. Ce există dincolo de moarte? Tatăl ceresc. De fapt, Cristos nu învie pentru a trăi din nou, ci pentru a duce la bun sfârșit călătoria vieții umane pe care și-a asumat-o și pentru a o duce la Tatăl. Acesta este scopul omenirii și, la o privire mai atentă, acest lucru indică faptul că destinația noastră nu este de fapt un loc, ci o „relație”.

 

Putem gusta acest lucru încă din această viață, ori de câte ori ne deschidem unei vieți de copii ai lui Dumnezeu. În acele momente intrăm în iubire și ne manifestăm cea mai autentică frumusețe a noastră. Este vital, așadar, să evaluăm lucrurile în lumina acestui scop plin de bucurie. A trăi cu înțelepciune înseamnă a avea un principiu clar: ceea ce nu vizează cerul are puțină valoare.

 

Putem să ne întrebăm: ce înseamnă să trăim viața ca o călătorie spre Tatăl? În textul acestei duminici, Isus le dă instrucțiuni ucenicilor săi: „Să staţi în cetate până când veţi fi îmbrăcaţi cu putere de sus!”

 

Să primim aceste instrucțiuni și pentru noi astăzi: această „cetate” devine locul comunității creștine, locul sacramentelor, în Noul Ierusalim, în adunarea liturgică. Domnul se manifestă în liturgia Bisericii, dacă „stăm” în această adunare, unde primim haina cea nouă care coboară de sus, Duhul Sfânt.

 

Imaginea de a fi îmbrăcat își are originea în Geneză: Adam păcătuiește și își rupe relația cu Dumnezeu și își dă seama că este gol, deoarece se îndoiește de îmbrățișarea părintească a lui Dumnezeu și se simte expus și fragil. Și ce face el? El ia lucrurile de pe pământ, frunzele copacilor, ca să se acopere. Dar asta nu-i dă curaj să înfrunte privirea Dumnezeului în care nu mai are încredere. Ne îmbrăcăm cu lucrurile pământești, cu glorie deșartă, cu succese, cu proiecte. Și oricât de mult am încerca să ne îmbrăcăm, rămânem incompleți și nesiguri.

 

Dar omenirea primește în Cristos o îmbrăcăminte nouă, un rol nou. Cu ce este îmbrăcat un copil al lui Dumnezeu? Cu providența lui Dumnezeu. Evanghelia după Matei spune: „Deci nu vă îngrijoraţi, spunând: «Ce vom mânca? Ce vom bea?» sau «Cu ce ne vom îmbrăca?»! Căci pe toate acestea le caută neamurile [păgâne]; dar Tatăl vostru ceresc ştie că aveţi nevoie de toate acestea”.

 

Haina cerească, cu alte cuvinte, este relația cu Tatăl. Una este să încercăm să facem față realității cu abilitățile noastre, cu timpul nostru, cu tehnicile noastre de supraviețuire, și cu totul altceva este să ne încredințăm viața Tatălui, clipă de clipă.

 

A urca împreună cu Cristos la Tatăl prin puterea Duhului Sfânt se face prin „a sta” în cetate, în comunitatea creștină, în lucrările lui Dumnezeu.

C. L.