Ioan, unul dintre primii discipoli, acționează ca purtător de cuvânt și îi raportează lui Isus despre un exorcist anonim care scotea demoni „în numele lui Isus”, pe care discipolii îl respinseseră pentru că „nu ne urmează”. Acesta este un episod important care dezvăluie reputația pe care Isus o dobândise ca mare exorcist în misiunea sa.
Isus a spus: „Nu-l opriţi; căci nimeni care face o minune în numele meu nu poate îndată să mă vorbească de rău, pentru că cine nu este împotriva noastră este pentru noi”. Isus îl învață aici pe Ioan și pe noi toți ceva extrem de important despre logica împărăției sale.
Magnanimitatea, generozitatea și atitudinea non-rivală sunt ingrediente esențiale în noul tărâm promis de Isus. Evanghelia nu este proprietate privată, nu este posesia doar a câtorva aleși, nu este un bun împărțit doar între aceștia. Ea este gratuitate pură și, ca orice dar-gratuitate, nu se teme să se disperseze pentru a rodi în lume. Astfel, Isus îl vede pe acel exorcist anonim care i-a folosit numele ca pe un potențial însoțitor de drum, chiar fără să-l includă printre „ai săi”.
Evanghelia ne spune că discipolii au fost cei care i-au interzis acelui om să continue, pentru că nu făcea parte din cercul lor. Ca și cum ar spune: doar membrii comunității noastre pot folosi numele lui Isus. Este un bun care aparține doar comunității.
Isus este generos și fericit ca numele său să fie folosit chiar și în afara cercului său și privește pozitiv acest fenomen, dacă el servește la sporirea binelui. Discipolii, pe de altă parte, sunt exclusiviști: dacă vrei să folosești numele nostru, trebuie să devii unul dintre noi. Ei nu înțeleg că cineva poate lua ceva din carisma lor și apoi să meargă pe drumul său. Aceasta este una dintre bolile comunităților spirituale, care dacă nu sunt tratate devin imediat grave.
C. L.
