„Vegheaţi, aşadar, căci nu ştiţi când vine stăpânul casei: sau seara, sau la miezul nopţii, sau la cântatul cocoşului, sau în zori, ca nu cumva, venind pe neaşteptate, să vă găsească dormind! Iar ceea ce vă spun vouă o spun tuturor: Vegheaţi!” (Marcu 13,33-37)
Adventul este un timp pentru a retrăi aceeași așteptare pe care poporul lui Israel a cultivat-o și a păzit-o timp de secole, cea anunțată și pregătită de profeți, speranța-certitudine a unui Mesia care a hrănit speranțele poporului în exil, în lungile încercări ale credinței.
Adventul ne pregătește așadar pentru Nașterea Domnului, care înseamnă să trăim din nou cu adevărat nașterea copilului pe care l-am așteptat și să credem din nou în el. Crăciunul care ne schimbă pe noi și schimbă lumea este cel care ne surprinde în compania păstorilor și a magilor, cu aceeași uimire ca și a lor.
Evanghelia de la începutul Adventului este preluată din așa-numitul discurs escatologic al lui Isus, care vorbește despre întoarcerea sa, nu despre prima sa venire, pentru a ne spune că, după acel prim Crăciun din Betleem, fiecare Crăciun este întotdeauna o întoarcere a celui ce a venit deja. Adventul este și celebrarea lui Isus fiul, fiul Mariei și Fiul Omului.
Un cuvânt domină Evanghelia acestei duminici: Vegheați! Este necesar să veghem, pentru că Fiul omului a spus doar că se va întoarce, nu și ziua și ora. Trebuie să fim mereu vigilenți pentru că orice moment poate fi momentul prielnic, poate fi „ziua Domnului”. Toți cei din casă trebuie să vegheze în așteptarea întoarcerii Domnului din drumul său, dar într-un mod special și foarte atent, și anume ce cineva care se află la ușă, santinela.
În Biblie, santinela este mai ales profetul: „Santinelă, cât mai este din noapte?” (Isaia 21,11) Cu toții trebuie să veghem pentru a nu fi găsiți nepregătiți de Domnul care se întoarce, dar mai ales trebuie să vegheze profeții. Dacă profeții încetează să mai fie santinelele zorilor, întreaga Biserică pierde dimensiunea de așteptare.
C. L.
