Se știe puțin despre viața sfântului Blaziu. A fost medic și episcop de Sebaste în Armenia, și martiriul său a avut loc în timpul persecuțiilor din jurul anului 316, în timpul conflictelor dintre împărații Constantin (Occident) și Licinius (Orient). Capturat de romani, el a fost bătut și jupuit de viu cu piepteni de fier, folosiți pentru prelucrarea lânii, și în cele din urmă decapitat pentru că a refuzat să renunțe la credința sa în Cristos.

 

Este un sfânt cunoscut și venerat atât în Occident, cât și în Orient. Cultul său este răspândit în Biserica Catolică și în cea Ortodoxă. În orașul natal, unde și-a desfășurat slujirea episcopală, se spune că a făcut numeroase minuni, printre care este amintită și aceea pentru care este cunoscut și anume, vindecarea ce a avut loc în perioada captivității sale, a unui băiat ce avea un os de pește blocat în trahee. Și astfel, până în ziua de astăzi, sfântul este invocat pentru vindecarea bolilor de gât.

 

Mai mult, sfântul Blaziu este unul dintre cei paisprezece așa-numiți sfinți ajutători, adică sfinții invocați pentru vindecarea anumitor boli. Venerat în multe localități, fiind și sfântul protector al unora, este comemorat la 3 februarie. Este o tradiție de a include, în timpul celebrării liturgice, o binecuvântare specială la gâtul credincioșilor, dată de preot cu două lumânări încrucișate (în antichitate se folosea uleiul binecuvântat).

 

Relicvele sfântului Blaziu sunt păstrate în Bazilica din Maratea, oraș al cărui protector este: au ajuns acolo în anul 723, în interiorul unei urne de marmură cu o încărcătură care urma să ajungă la Roma de la Sebaste, călătorie întreruptă apoi la Maratea (Italia), din cauza unei furtuni. Se spune că zidurile bazilicii și, mai târziu, și statuia ridicată în 1963 în vârful bazilicii, au picurat un fel de lichid gălbui pe care credincioșii l-au adunat și folosit pentru a trata bolnavii. În 1563, viitorul Papă Pius al IV-lea, pe atunci episcop, a recunoscut acest lichid drept „mană cerească”.
 
C. L.