Papa Grigore cel Mare, împreună cu Sfinții Ambroziu, Ieronim și Augustin, este unul dintre cei patru mari doctori ai Bisericii occidentale; iar după Papa Leon este singurul din seria papilor cărora li se recunoaște universal titlul de „cel Mare”.

S-a născut la Roma în jurul anului 540 într-o familie profund credincioasă, de fapt, chiar părinții lui sunt venerați ca sfinți. Datorită pregătirii sale juridice solide, a ajuns să ocupe funcții importante, dar se gândea la viața religioasă și în 572, când tatăl său a murit, și-a abandonat birourile, a distribuit toate bunurile mănăstirilor și și-a transformat casa într-o mănăstire dedicată Sfântul Andrei.

Însă Papa, în 579, l-a trimis ca reprezentant la Constantinopol, iar șase ani mai târziu l-a readus la Roma, făcându-l consilier. Ales papă în 590, Grigore s-a dedicat imediat predicării poporului și a chemat clerul și călugării să respecte cu strictețe normele canonice.

Convertirea populației din Marea Britanie a fost cea mai notabilă întreprindere promovată de el, de fapt el a trimis 40 de călugări pe insulă. După ce au depășit primele dificultăți, au fost întâmpinați cu multă căldură de către rege.

Munca lui Grigore în administrarea bunurilor Bisericii a fost, de asemenea, de remarcat. El a perfecționat statutul canonic al bunurilor materiale ale Bisericii, astfel încât să le facă roditoare pentru nevoile Bisericii, pentru întreținerea săracilor, pentru mănăstiri și pentru clerici.

C.L.