În această duminică, liturgia Cuvântului – prin figurile lui Ieremia și Petru – ne oferă două atitudini opuse, două moduri diferite de a sta în fața Domnului și de a-i arăta deschiderea noastră.

 

Chemat să fie profet, Ieremia (prima lectură) părăsește satul său și se mută la Ierusalim. Aici, din cauza a ceea ce anunțase, este batjocorit și persecutat de oameni. Călătoria Lui, precum cea a lui Isus și cea a fiecărui om drept, se ciocnește cu dificultățile lumii înconjurătoare. Ieremia, supărat, nu știe dacă va continua să fie profet sau în schimb va alee o cale mai puțin obositoare, retrăgându-se în viața privată. Din interioritatea sa, însă, se eliberează un „foc de necontenit”, care îi elimină rezistența și îl relansează în slujba profetică.

 

Istoria lui Ieremia servește astăzi fiecărui dintre noi pentru a verifica dacă modul nostru de a răspunde lui Dumnezeu și Cuvântului său este mai apropiat de modelul lui Ieremia sau dacă este mai asemănător cu comportamentul lui Petru (Evanghelie).

 

Petru i se opune lui Isus, care vorbește despre pasiunea sa,: „Să te ferească Dumnezeu, Doamne! Asta nu ţi se va întâmpla niciodată”. Este o invitație adresată lui Isus de a lăsa la o parte suferința.

 

Dar răspunsul lui Isus este clar: „Tu eşti o piatră de poticnire pentru mine, pentru că nu te gândeşti la cele ale lui Dumnezeu, ci la cele ale oamenilor!”. Încă o dată, istoria lui Petru și a relației sale cu Isus urmărește istoria relației noastre cu Dumnezeu. Cuvintele sale sunt efortul de a intra în logica lui Dumnezeu, o logică care pare pierdută.

 

Oboseala și respingerea lui Petru sunt aceleași cu care și noi ne opunem Domnului atunci când ne cere să purtăm crucea cu el.

 

Fără teamă, prin urmare, ne reînnoim „da-ul” adresat Domnului, acceptând cu încredere responsabilă invitația de a-l urma pe drumul pe care el însuși ni-l arată, zi de zi, singurul care dă roade pentru viața eternă.

 

C. L.