Straniu loc este Nazaret. În această localitate se află sfânta Fecioară Maria, cea care, prin credința ei, a deschis ușa spre cer, dar locuitorii sunt un exemplu de neîncredere și respingere. În Nazaret, Cristos a fost primit în lume; în Nazaret a fost respins.

Cristos a citit un pasaj mângâietor plin de promisiuni luminoase din profetul Isaia și declarase că cele scrise se împlineau chiar în acel moment. Nu amenințase sau jignise, ci vestise un lucru frumos, și totuși a fost respins complet. De ce? Motivul este pentru că nazarinenii nu îl cunoșteau cunosc. El este respins pentru că locuitorii nu recunosc ceea ce face Dumnezeu în el. Nazarinenii nu recunosc misterul lui Cristos, taina sa, care este originea sa în Tatăl și, prin urmare, Cristos nu se poate mișca nici un centimetru în rolul pe care ei i l-au atribuit deja. Nu este loc pentru minuni în viziunea lor despre el.

În „Scrisoarea către Evrei” se spune că nu avem o cetate permanentă în această lume (Evr 13,14), iar în Scriptură patria apare pentru prima dată în relatarea despre Abraham, care, în mod curios, trebuie să o părăsească. Abraham, părintele credinței, trebuie să-și părăsească pământul și patria pentru a începe aventura sa extraordinară, pentru că ceea ce Dumnezeu are de făcut cu el este o mare noutate în comparație cu ipotezele mediului său de origine.

Dar, la urma urmei, niciunul dintre noi nu cunoaște misterul lucrării lui Dumnezeu în lume și în oameni. Oricine vrea să intre în minunile la care este chemat prin credință trebuie să se lase de rolul pe care lumea i l-a atribuit deja, pentru că nimeni nu este autentic decât în prezența lui Dumnezeu.

Care este necredința din Nazaret? Este respingerea inițiativei lui Dumnezeu, negarea extraordinarului, condamnarea a ceea ce a fost prezis. Pentru a întâmpina noutatea, trebuie să ne abandonăm schemele și să devenim străini.

C. L.