Născut pe teritoriul Croației de astăzi, din părinți creștini, după studiile făcute în provincie, în jurul anului 360 a plecat să studieze la Roma, unde a primit botezul. El a acceptat să fie hirotonit preot, o slujire pe care totuși nu a vrut niciodată să o exercite.

 

În 382, Ieronim, însoțindu-l pe episcopul de Antiohia la Roma, a fost încurajat de către papa să se dedice activității biblice. Ieronim a început vechile versiuni latine ale Evangheliilor și apoi ale Psalmilor și apoi al Noul Testament. Între timp, latina biblică a lui Ieronim a devenit un model pentru întregul Occident.

 

În august 385 a părăsit definitiv Roma, stabilindu-se într-o mănăstire din Betleem. Anii 386-393 i-au marcat activitatea literară intensă, în special biblică. El a scris comentarii despre Scrisorile pauline către Filimon, Galateni, Efeseni și Tit și, pentru Vechiul Testament, comentariul despre Cartea Ecleziastului. Ieronim a tradus, ca ajutoare la citirea Sfintelor Scripturi, multe scrieri ale autorilor vremii. În anul 391 a început să traducă Vechiul Testament din ebraică, începând cu Cartea profetului Isaia. În anul 405 a terminat Pentateuhul și Cartea Esterei. Mai târziu a scris un prim manual de patrologie. Moștenirea spirituală a lui Ieronim este legată de Sfintele Scripturi și de alegerile vieții ascetice, atât masculine, cât și feminine.

 

Ieronim i-a lăsat Bisericii lui Dumnezeu călătoria sa existențială a suferinței justificată de dragostea pentru studiul Bibliei, rădăcina unei sfințenii creștine robuste. El s-a gândit la studiul Bibliei ca la o asceză și a predat această spiritualitate altora, legând-o deseori de alegerile ascetice sau monahale.

 

Studiul, asceza, lucrarea și rugăciunea constituie notele spiritualității biblice a lui Ieronim, care vizează slujirea eclezială a inteligenței Scripturilor. Firul unificator al acestei asceze biblice este dat de Cristos, cheia hermeneutică a Scripturilor, o cunoaștere iubitoare care permite omului să-l urmeze pe Mântuitor și să-i devină discipol.

C. L.