Ioan Bosco s-a născut într-o familie de țărani la 16 august 1815. La vârsta de nouă ani, a avut un vis care i-a dezvăluit misiunea pentru care l-a chemat Domnul: se găsea în mijlocul copiilor care blestemau, țipând și certându-se și în timp ce el s-a aruncat împotriva lor cu pumnii și picioarele pentru a-i face să se oprească, a văzut un om cu o față foarte strălucitoare care i s-a prezentat spunându-i: „Eu sunt Fiul aceleia căreia mama ta te-a învățat să te rogi de trei ori pe zi. Nu cu bătaie, ci cu blândețe și caritate va trebui să-i câștigi pe acești prieteni ai tăi. De aceea, imediat începe să-i înveți despre urâțenia păcatului și frumusețea virtuții”. Apoi a apărut o femeie cu aspect maiestuos, Fecioara Maria, care i-a arătat câmpul de muncă: „Fii umil, puternic și tare. La timpul potrivit vei înțelege totul”.
La 25 octombrie 1835, la vârsta de douăzeci de ani a intrat în seminar și la 5 iunie 1841 a fost hirotonit preot. La 8 decembrie același an, și-a început apostolatul împrietenindu-se cu un tânăr zidar. Don Bosco l-a convins să spună Bucură-te, Marie și l-a îndemnat să se întoarcă împreună cu prietenii săi. Astfel s-a născut oratoriul.
Oratoriul, depășind diferite dificultăți, și-a găsit apoi sediul definitiv și câțiva ani mai târziu se va naște Congregația Saleziană, dedicată slujirii tinerilor, care va atinge o dezvoltare incredibilă în Italia și în afara ei, ajungând chiar și în Moldova, unde în prezent există un casă cu trei preoți și un frate călugăr.
În neobositul său apostolat educațional, sfântul și-a găsit timp să scrie numeroase cărți pentru tineri. În 1853 a început publicarea Lecturilor catolice pentru păstrarea credinței în popor și au urmat lucrări hagiografice. De asemenea, el a creat prima tipografie care era totodată și școală de meserii.
În 1868 a fost dedicată renumita bazilică „Maria, Ajutorul Creștinilor”, rodul harurilor extraordinare ale Maicii Domnului și al credinței sfântului care, patru ani mai târziu, inspirat de sus, a întemeiat o altă operă dedicată Fecioarei, fondând Institutul Fiicelor Mariei, Ajutorul Creștinilor, pentru educația fetelor tinere.
Între timp, casele salezienilor s-au răspândit și, în 1876, Don Bosco a organizat prima expediție misionară, în Argentina. De atunci, expansiunea a decurs într-un ritm din ce în ce mai intens. Don Bosco a murit la 31 ianuarie 1888. A fost beatificat de Papa Pius al XI-lea în 1929 și canonizat de același pontif în Solemnitatea Învierii Domnului a anului 1934. Sfântul Ioan Paul al II-lea l-a numit „Tată și maestru al tinerilor”.
C. L.