„Maria Magdaléna a venit la mormânt şi a văzut că piatra fusese luată de la mormânt. Atunci, a alergat şi a venit la Símon Petru şi la celălalt discipol, pe care îl iubea Isus, şi le‑a spus: „L-au luat pe Domnul din mormânt” (In 20,1-9).

 

În primul episod al relatărilor despre învierea lui Cristos din Evanghelia după Ioan, prima protagonistă este o femeie, Maria Magdalena. Figură feminină centrală în tradițiile antice, ea a avut un loc important și proeminent în cercul interior al primei comunități creștine.

 

În capitolul anterior, Ioan o lăsase pe Maria Magdalena sub cruce, pe Golgota, iar restul Evangheliilor ne-o prezintă pe Maria Magdalena printre femeile care merg să ungă trupul lui Isus în ziua de Sabat. Această prezență feminină între Golgota și mormânt este foarte frumoasă și ne spune multe despre calitatea de „a fi” a femeilor sub cruci, la căpătâiul patului și uneori chiar văzând un mormânt gol. 

 

Alături de ea, la mormânt, se află și Petru și Apostolul Ioan, trei prieteni și discipoli ai lui Cristos pe care Evangheliile ni-i prezintă pentru iubirea lor. Acești prieteni speciali ai lui Isus sunt primii martori ai unui mormânt gol, nu încă ai învierii. Maria este speriată, crezând că cineva l-a răpit și l-a „luat” pe Domnul. Sentimentul general este de uimire și teamă, nu încă de bucurie. Maria plânge. Petru și Ioan se întorc acasă, dar încă nu pentru a anunța vestea cea bună că Cel răstignit a fost înviat de Dumnezeu Tatăl.

 

Și aici revine rolul central al timpului în Biblie: nu numai că pătimirea-moartea-învierea a avut nevoie de intervalul de timp de trei zile pentru a se desfășura, dar a fost nevoie de timp și pentru a lua cunoștință de ceea ce se întâmplase în acel mormânt care se golise.

 

Pentru ca Maria să treacă de la absența trupului în mormânt la înviere, a fost nevoie de o voce care să o cheme, pe care ea a crezut că este a străjerului mormântului. Fără o voce care să ne explice semnificația mormintelor goale, nu putem înțelege învierile.

 

Primul simț al învierii este auzul, nu vederea. Ei nu au văzut nimic, au auzit doar o voce. La fel ca Moise pe Sinai și ca profeții, trebuie mai întâi de toate să fim capabili să auzim și să nu ne grăbim să vedem, pentru că vom vedea cu adevărat dincolo de această viață și „Îl vom vedea așa cum este”. 

C. L.