După marele episod al înmulțirii pâinilor și peștilor, Isus se află într-o fază dificilă a comunității sale, într-un fel prima criză reală pe care o întâlnește în misiunea sa. Această nouă fază se deschide cu o afirmație care lasă puțin loc îndoielii: „Adevăr, adevăr vă spun: mă căutaţi nu pentru că aţi văzut semne, ci pentru că aţi mâncat din pâini şi v-aţi săturat”.
Isus însuși dezvăluie o neînțelegere în care căzuseră discipolii săi, o neînțelegere pe care el o judecă ca fiind gravă, decisivă. Discipoliicare l-au urmat au fost atrași de „pâine”, de nevoile materiale, și nu de semnele unei lumi noi, ale unei alte Împărății.
După ce a scos la lumină criza, el simte nevoia să vorbească clar despre misiunea sa. Pâinea este el însuși și numai această pâine este ceea ce îl interesează cu adevărat să ofere: „Eu sunt pâinea vieţii”. Isus dezvăluie totul despre sine, ceea ce poate și ceea ce nu poate da cu adevărat. El își dezvăluie identitatea și adevărul mesajului său. Iar unii dintre discipolii săi îl abandonează, nu îl mai înțeleg sau își dau seama că pur și simplu s-a înșelat cu privire la „Mesia”. Cei care voiau doar pâine pleacă, se întorc acasă sau caută altceva. Alții rămân, iar pentru ei începe o nouă etapă.
Comunitatea creștină, cea care va rezista marii crize a crucii și care va fonda mai târziu Biserica, s-a format după acea criză din Galileea.
Cât de des vedem acest lucru și în noi înșine, ne stabilim un ideal sau un proiect pentru viața noastră și apoi realizăm că nu este cel potrivit. Această realizare marchează criza noastră adesea necesară și dureroasă.
Ne doream pâine sau căldura unei comunități, dar nu exista niciun interes pentru adevărata misiune a carismei. Atunci, discernământul devine important pentru a înțelege care este calea de a-l întâlni cu adevărat pe Isus.
C. L.
