„De unde toate acestea? Şi ce este această înţelepciune care i s-a dat şi aceste minuni care se fac prin mâinile lui? 3 Nu este oare acesta lemnarul, fiul Mariei, fratele lui Iacób, al lui Ióses, al lui Iúda şi Símon? Şi surorile lui nu sunt oare aici, la noi?” (Mc 6,1-6)

Evanghelia din această duminică îl prezintă pe Isus în timp ce învață poporul în sinagoga din Nazaret. Mulți dintre compatrioții săi, ascultându-l, sunt mirați și asta a fost un motiv de scandal pentru ei. Dar Isus spune: „Un profet nu este dispreţuit decât în patria lui, printre rudele sale şi în casa lui”. Și acolo nu a putut să facă nicio minune și s-a mirat de neîncrederea lor.

Acesta este punctul. Locuitorii din Nazaret spun: tu ești doar ceea ce vedem. Iar Isus trebuie să facă față necredinței, adică acestui refuz de a accepta că există ceva mai mult decât ceea ce cunoaște rațiunea, mai mult decât ceea ce văd ochii, adică invizibilul, ascunsul, misteriosul, cel mai mare, minunat.

Trebuie să vedem dincolo, pentru că nu suntem doar ceea ce vedem. Dacă suntem doar acest lucru, viața noastră este mică și banală. Domnul Isus ne dezvăluie cine suntem: suntem mult mai mult; viața noastră este una profetică. Suntem chemați să fim ceva mai mult.

Botezul nostru spune că suntem ceva mai mult, suntem profeți, suntem credincioși, suntem preoți și putem fi toți o punte către Dumnezeu. Putem fi căutătorii sacrului, adică cei care găsesc sacrul în toate, care știu că există ceva sacru în toate, care știu să-i ofere lui Dumnezeu tot ceea ce fac, intrând în relație cu el prin tot ceea ce trăiesc.

Iată, Isus este mirat - se spune la sfârșitul acestei evanghelii - de necredința lor. Sunt scandalizați, el este mirat, adică ei refuză faptul că Isus este mai mult decât cred ei și Isus este mirat că ei nu au înțeles cine sunt, nu au înțeles ce este nou în viața lor.

De ce? Pentru că minunile nu sunt calculate din această credință mediocră care nu este credință.

C. L.