Lectura I din această duminică, extrasă din cartea Înțelepciunii, afirmă că raționamentul oamenilor este adesea timid și nesigur și, prin urmare, cunoașterea are o limită. Așadar, noi, oamenii, suntem foarte limitați, dar de ce există această slăbiciune?
Evanghelia după Luca este cea care ne ajută să răspundem la această întrebare, cu câteva expresii foarte importante. Textul evanghelic începe cu această expresie: „Multă lume mergea după Isus, iar el”. Mulți merg după el, iar celor care îl urmează și îl ascultă, Isus le spune că „nu poate fi discipolul său” cel care nu-l iubește mai mult decât pe tatăl său, pe mama sa, pe soția sa, pe copiii săi, pe frații și surorile sale, chiar până la a-și purta propria cruce.
Acum înțelegem bine ceea ce am auzit în lectura I: „Trupul pământesc apasă peste mintea cu multe griji”. Suntem fragili și slabi, suntem lut, suntem sărăcie.
Ni se pare ușor să credem în Domnul, să punem în practică Evanghelia, să trăim poruncile Bisericii. În realitate, nu este așa și trebuie să recunoaștem cu umilință că bunul Dumnezeu cere adesea ce este dificil.
Ce trebuie de făcut? Trebuie să ieșim din logica umană și să renunțăm la ceva, pentru că Domnul nu vrea mediocritate în credința noastră, deci trebuie să renunțăm la o credință formală, care este doar cea de duminică, când venim la parohie pentru liturghie și apoi totul se termină cu aceeași liturghie. Renunțarea la comportamentul nostru, atunci când nu știm cum să iubim, cum să iertăm, cum să primim.
Credința trebuie să ne determine să îl punem pe Isus în centrul vieții noastre și să îl avem ca referință constantă pentru alegerile noastre. Suntem săraci și fragili, așa cum spune lectura I, așa că trebuie mai întâi de toate să ne eliberăm inima de tot ceea ce ne împiedică să îl avem pe Isus și cuvântul său ca punct de referință pentru alegerile noastre.
Este trist să vezi creștini care proclamă cuvântul lui Dumnezeu și apoi în viață manifestă altceva. Nici noi, preoții, nu reușim să ajungem la inimile credincioșilor, pentru că nu am ajuns nici măcar la propriile noastre inimi, iar plinătatea lui Dumnezeu nu este în noi.
Aceasta este sărăcia despre care vorbește lectura I, de care trebuie să devenim conștienți pentru a face alegerile noastre. Deci nu este vorba de a fi buni, ci de a renunța la guvernarea propriei vieți, de a o trăi nu așa cum ne place, ci potrivit iubirii Domnului și de a ne lăsa conduși de el.
În concluzie, cuvântul lui Dumnezeu din această duminică ne cere să ne acceptăm slăbiciunea și să ne încredem în Dumnezeu.
C. L.
