Liturgia cuvântului din cea de-a II-a duminică de după Crăciun arată că Cristos este Cuvântul întrupat al Tatălui și Înțelepciunea lui Dumnezeu.

Cartea lui Ben Sirah prezintă Înțelepciunea vorbind în adunarea Celui Preaînalt: Dumnezeu și-a stabilit locuința cu poporul ales al lui Israel. Casele lui Iacob sunt statornice tocmai datorită prezenței în mijlocul lor a lui Dumnezeu, care i-a binecuvântat pe copiii săi: acest lucru îl reiterează Psalmul responsorial, iar Sfântul Paul, în timp ce le reamintește creștinilor din Efes, și prin ei tuturor credincioșilor, că sunt binecuvântați în Isus Cristos, îi îndeamnă să se roage insistent Tatălui pentru a primi un duh de înțelepciune și revelație, pentru o cunoaștere profundă a lui și pentru a le lumina ochii inimii, astfel încât să înțeleagă la ce speranță sunt chemați.

Prologul Evangheliei după Ioan este un text foarte dens și glorios, care îl identifică pe Cristos ca fiind Cuvântul lui Dumnezeu. Dumnezeu vorbește și lucrurile sunt făcute. Acesta este motivul pentru care Ioan, la începutul Evangheliei, parafrazează începutul Cărții Genezei și subliniază că la început era Cuvântul, același cu care Dumnezeu a creat lumea, Înțelepciunea veșnică, Cristos, Fiul. 

Acest Cuvânt este Dumnezeu, El este cu Dumnezeu și prin El au fost făcute toate lucrurile. În El este viața, El este adevărata lumină: El este Adevărul. Cuvintele folosite de Ioan sunt expresia unei reflecții care a traversat timpuri și culturi și a ajuns, pe căi diferite, să îl recunoască pe Dumnezeul care este, care a fost și care vine și să i se închine în Isus.

Numai dacă suntem dispuși să îl acceptăm, el ne schimbă cu adevărat viața și ne dă puterea de a deveni copii ai lui Dumnezeu.

Cu toate acestea, Ioan avertizează: Dumnezeu s-a făcut trup, a venit în lume, și-a făcut locuința printre oameni, dar ai săi nu l-au acceptat. Există riscul să ne considerăm deja ai lui și să nu-l primim, așa cum s-a întâmplat acum 2000 de ani în Iudeea. 

C.L.