Evanghelia ne spune că Isus i-a luat cu sine doar pe Petru, Iacob și Ioan și i-a dus pe un munte înalt: ei sunt aceiași pe care îi vom vedea pe Muntele Măslinilor în agonia lui Isus.

 

Și în acel loc, care conform unei tradiții ce datează din secolul al III-lea a fost identificat cu Muntele Tabor, în timp ce se ruga, chipul lui Cristos și-a schimbat înfățișarea și hainele sale au devenit albe ca lumina. Atunci le-au apărut Moise și Ilie, vorbindu-i despre ce se va întâmpla în Ierusalim.

 

Cei trei discipoli au fost uimiți de măreția apariției și înspăimântați și totuși Petru i-a spus lui Isus: „Doamne, e bine că suntem aici! Dacă vrei, voi face aici trei colibe: una pentru tine, una pentru Moise şi una pentru Ilie”. Evanghelistul Luca adaugă: „Neștiind, de fapt, ce zice”. Apoi, un nor i-a învăluit în timp ce o voce le-a spus: „Acesta este Fiul meu cel iubit, în care este mulțumirea mea; ascultați de el!”

 

Se repetă aici scena botezului lui Isus, când Tatăl însuși, dintr-un nor, îl numește ca Fiul iubit în care și-a găsit plăcerea. După aceea l-au văzut pe Isus singur și totul s-a terminat.

 

Sensul profund al Schimbării la Față este rezumat în cuvintele: „Ascultați de el!” Este important să remarcăm cum discursul care a anunțat patimile Domnului este însoțit aici de lumina gloriei sale și de anticiparea împărăției viitoare.

 

Papa Calixt al III-lea a ridicat-o la rang de sărbătoare și a extins-o asupra Biserici universale în urma victoriei repurtate la Belgrad, în 1456, împotriva otomanilor: știrea despre eveniment a ajuns la Roma la 6 august.

 

Liturghierul Papei Paul al VI-lea îmbogățește semnificația sărbătorii, în prefață citând acest pasaj dintr-un discurs al sfântului Leon cel Mare: „În fața martorilor aleși de el, El și-a dezvăluit gloria și în umanitatea sa, în mod similar cu a noastră, a făcut să strălucească o lumină incomparabilă, pentru a-i pregăti pe ucenici să reziste scandalului crucii și să anticipeze prin Schimbarea la Față destinul minunat al Bisericii, Trupul său mistic”.

 

C. L.