„Toate le vor fi iertate fiilor oamenilor: păcatele şi blasfemiile, oricâte blasfemii ar fi zis, 29 dar, dacă cineva ar zice blasfemii împotriva Duhului Sfânt, nu va avea iertare niciodată, ci va fi vinovat de un păcat veşnic” (Mc 3,20-35).

În Evanghelia din această duminică, Isus se confruntă cu cei care-l acuză că și-a ieșit din minți, acuzații venite de la rude sau de la oamenii templului. Nu de la străini. Îl acuză că este nebun sau posedat pentru că face ceva frumos. Dar Isus le vorbește despre incompatibilitatea dintre Dumnezeu și rău.

Omul este supus tentației perene a necredinței care ne face să vedem răul în lucrurile bune, să nu ne dăruim niciodată complet binelui și să rămânem sceptici. Această atitudine ascunsă explodează în anumite momente în respingerea disprețuitoare a binelui. Trăim cu aceste atitudini și Evanghelia atacă superficialitatea noastră gravă, ceea ce duce la pierzare.

Fără îndoială, sentința lui Isus despre păcatul de neiertat are sarcina de a pune pe gânduri. Iubirea lui este cea care inspiră acest ton dur. Dincolo de o mie de interpretări care au fost date despre păcatul împotriva Duhului Sfânt, cu siguranță știm că suntem mântuiți prin Har și Harul nu poate fi refuzat.

Deci, această Evanghelie ne va speria? Nu. Ea trebuie să cultive o nouă atitudine, cea pe care Isus încearcă să o trezească prin cuvântul său: Dumnezeu este lumină și nu există întuneric în el. Dumnezeu este iubire și se poate avea încredere în El.

Isus Cristos nu este nebun sau posedat: el este Domnul!

C. L.