Postul Mare începe cu textul celor trei ispite. De ce trebuie să fie Isus ispitit? Și iarăși: de ce trebuie ca omul însuși să fie ispitit? Cuvântul „ispită” are un dublu sens: „a pune la încercare” înseamnă în același timp „a pune în dificultate” și „a avea certitudine”.

O certitudine fiabilă este cea care a trecut printr-un test, ceea ce implică o „condiție limită”, așa cum se face în cazul testelor industriale. Evanghelia după Luca subliniază acest aspect: „Nu a mâncat nimic în zilele acelea şi, când ele s-au sfârşit, i-a fost foame”. Isus este atins de o foame radicală. Ne aflăm în mijlocul testului sub presiune

Cum testezi relațiile? Cum știi dacă o prietenie este adevărată? În situații de conflict și de dificultate, în care oamenii dezvăluie ce au cu adevărat în inimă. De exemplu: este un om cu adevărat generos? Dacă el continuă să fie alături în timpul dificultăților, atunci este cu adevărat generos.

Isus este călăuzit de Duhul, spune explicit Luca, tocmai în situația extremă, care este locul diavolului: divizarea și separarea, adică acolo unde persoana pare să-și piardă sursa de integritate.

Ispititorul îi spune: „Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, spune acestei pietre să devină pâine”. Miza este persoana sa, identitatea sa: să trăiască în trup omenesc dimensiunea sa de Fiu al lui Dumnezeu.

Ce înseamnă să fii Dumnezeu adevărat și om adevărat? A fi om, în sine, înseamnă să trăiești la marginea neantului; de fapt există diverse soluții pentru a supraviețui, iar Luca le prezintă în ordine antropologică: primul lucru de care se atașează este reprezentat de nevoile fiziologice, căutând pâinea chiar și printre pietre; la al doilea nivel vine calea posesiunii și a puterii; al treilea nivel se află în minte, în proiecte, unde își absolutizează propriile „descoperiri” și sacrifică totul pentru o idee.

În toate cele trei cazuri, ispita ne împinge să ne forțăm mâna pentru a absolutiza ceva: apetitul, posesia, proiectele.

Aceasta este ceea ce face ca viața să fie rea: să trăiești pe stomacul tău, să fii posedat de lucruri în iluzia că le stăpânești și să te blochezi în așteptări, pierzând capacitatea de a respecta vremurile și condițiile realității.

Dar Cristos oferă viața nouă copiilor lui Dumnezeu, în care nevoile sunt spațiul providenței lui Dumnezeu și trăim după cuvintele sale de Tată; atunci devenim liberi de lucruri, pentru că am învățat să ne închinăm numai lui; și nu mai avem nevoie, din cauză că trăim în abandon, să forțăm mâna lui Dumnezeu.

Postul Mare este un timp minunat: este timpul eliberării de înșelăciune.

C. L.