„Să nu se tulbure inima voastră!”
Prima frică este nesiguranța, și încă de la naștere aceasta însoțită de imprevizibilitatea viitorului. Atâtea lucruri ne sperie.
Isus vorbește imediat despre Tatăl, pentru că în casa sa se află răspunsul la neliniștile noastre, așa cum spune psalmul: „Numai în Dumnezeu îşi află liniştea sufletul meu” (Ps 62,2). Dar această locuință nu este doar o destinație, ci este mai mult decât atât: „După ce mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, voi veni din nou şi vă voi lua la mine”. Aceasta este misiunea sa: să vină din nou și să ne ia cu el. Drumul credinței trăite zi de zi este acela de a se lăsa luat și adus la Tatăl. Tot ceea ce ni se întâmplă este pentru că Domnul ne ia în casa sa.
Dar Domnul spune și că în această casă cu multe locuințe noi cunoaștem drumul. Toma, cel care mereu caută să verifice dacă ceva este autentic, pune cea mai logică dintre întrebări: „Nu ştim unde te duci. Cum am putea şti calea?”
Dar Isus are alte moduri de a explica lucrurile: nu ne descrie o cale. Drumul pe care ni-l arată este același drum pe care îl parcurge el. Într-un anumit sens, nici măcar crucea nu este locul de trecere, ci relația cu Tatăl. „Eu cunosc calea pentru că îl cunosc pe Tatăl, iar voi cunoașteți calea către Tatăl pentru că mă cunoașteți pe mine”. Când îl cunoașteți pe Isus, când el este acolo, atunci mergeți. Regula este să rămâi alături de Isus, orice ar fi. Atunci ajungi întotdeauna la destinație.
C. L.
