„Lăsați copiii să vină la mine” (Mt 19,14): sub acest motto, în ziua de 8 iunie 2019, în Parohia „Nașterea Maicii Domnului” din Grigorăuca, s-a desfășurat Ziua Diecezană a Copilului, ce adunat peste 200 de copii din toate colțurile Diecezei de Chișinău, însoțiți de preoți, persoane consacrate și părinți, doritori, cu această ocazie, să se simtă și ei, măcar pentru câteva clipe, copii. Startul întâlnirii a fost dat la ora 9.00 cu rugăciunea Tatăl nostru, după care copii au fost împărțiți în grupe, fiecare învățând pe din afară imnul grupului și cunoscându-și, cu această ocazie, colegii, motiv care a făcut să se înnoade noi prietenii, astfel că fiecare grup și toți împreună devenind una în Cristos Isus. Punctul central al acestei zile minunate, pline de spiritul veseliei copilărești, l-a reprezentat sfânta Liturghie, celebrată de Preasfințitul Anton Coșa, care i-a îndemnat pe copii, printr-o poveste cu tâlc, să devină, asemenea lui Samuel, lui Ioan și Andrei, asemenea Maicii Tereza, un „creion în mâna lui Dumnezeu”. După sfânta Jertfă, s-a dat startul unei noi runde de jocuri, dansuri și voie bună, care s-a încheiat cu un concert oferit de animatorii Zilei Diecezane a Copiilor. Înainte de a da drumul acestei adunări a inocenței copilărești, atât de iubite de Mântuitorul, Preasfințitul Anton Coșa a înmânat icoana copiilor cu chipul Maicii Bunului Sfat reprezentanților din Parohia „Sfântul Caietan” din Rașcov, cea care la anul va găzdui acest eveniment diecezan.
Mulțumim Părintelui Daniel Medveș și întregii sale echipe pentru frumoasa organizare și pentru clipele de bucurie pe care ni le-au oferit.
Pr. Petru Ciobanu