„Aşadar, când va veni stăpânul viei, ce le va face acelor viticultori? I-au zis: Pe acei răi îi va ucide fără milă, iar via o va da în arendă altor viticultori, care îi vor da roadele la timpul cuvenit”.
Parabola viticultorilor ucigași este tulburătoare. Să vedem de ce. Este povestea unui stăpân care amenajează o vie cu tot ce-i trebuie pentru a fi bine cultivată. Acesta este un fragment dintr-un pasaj din Isaia, pe care îl găsim în Lectura I. În acel caz, via însăși era cea care producea roade amare, în timp ce Isus mută accentul pe fermierii cărora le este încredințată via, care tratează roadele în mod necinstit și violent. În Isaia, reacția proastă a viei duce la anunțarea nenorocirii.
Avertizarea lui Isus se adresează deja nu unei vii simbolice, ci viticultorilor. Care este sensul tuturor acestor lucruri?
Trebuie să ne întrebăm un singur lucru: stăpânul, care este Tatăl ceresc, are dreptul să ceară roadele? Să ne gândim bine: are Dumnezeu dreptul să bată la ușa mea și să mă întrebe ce fac cu darurile pe care mi le-a dat? Are dreptul Domnul să ceară roade de la Biserica sa, care este via sa?
Mai mult decât atât, oare Dumnezeu vine cu adevărat să ceară roade? Desigur, și o face cu toți cei de la care cere zilnic să rodească, ca om, ca frate, ca părinte, ca simplu creștin, ca preot sau oricine altceva.
Dumnezeu a plantat atât de multe în viețile noastre, ale tuturor. Am fost iubiți, iertați, primiți și am primit mult. Este corect ca și comunitatea să ceară roadele preotului său, ca un copil față de părinți. Când cineva nu găsește acest lucru la preotul său sau la părinți, dacă se plânge are dreptate. Lumea cere socoteală Bisericii pentru iubirea despre care vorbește.
Acest text ne îndeamnă să aducem roade, iar aceasta este cea mai mare fericire a noastră. Ne-am născut pentru a iubi și numai iubirea adevărată, care vine de la Cristos, ne poate da adevărata bucurie. Este bine să aducem roade.
C. L.
