Edith Stein s-a născut la 12 octombrie 1891, în ziua sărbătorii ispășirii pentru evrei, la Wroclaw într-o familie de evrei. Fiind înzestrată cu un intelect extraordinar, în timpul adolescenței intră într-o criză de credință declarându-se atee, însă rămîne o cercetătoare pasionată a adevărului. Întreprinzând calea cercetării filosofice la Universitatea din Göttingen, a devenit asistenta lui Edmund Husserl, un docent în filosofie.

În noiembrie 1918, Edith şi-a întrerupt colaborarea cu Husserl şi s-a întors la Breslau pentru a pregăti examenul de numire în învăţământul universitar. În anul 1921, în timpul şederii la Bergzabern, Edith Stein a citit autobiografia sfintei Tereza din Avila, luând drumul convertirii.

În dimineața următoare intră într-o biserică catolică și, după liturghie, îl roagă pe preot să înceapă pregătirea ei către botez, pe care-l va primi în ianuarie 1922. Mai apoi, în ea crește vocația religioasă, dar diferite motive îl fac pe conducătorul ei spiritual să o sfătuiască să mai aștepte. După 11 ani, în 1933, Edith a intrat în sfârșit în mănăstirea carmelitană din Köln, luându-și numele de Tereza Benedicta a Crucii.

Fiind în plină persecuție nazistă a evreilor: sfânta își trăiește vocația sa în spiritul holocaustului pentru poporul său, fascinată de misterul crucii. La 2 august 1942, împreună cu sora ei, naziștii le iau dintre zidurile mănăstirii din Olanda, însă ea spune pur și simplu: „Mergem pentru poporul nostru!”. În puținele zile de prezență în lagărul de la Auschwitz-Birkenau, prezența sa a fost, așa cum au afirmat mai târziu unii supraviețuitori, o rouă benefică de consolare pentru cei deportați. A fost  trimisă în camera de gazare la 9 august.

 A fost beatificată de papa Ioan Paul II în 1987 și canonizată la 11 octombrie 1988, mai târziu a fost proclamată co-patroană a Europei, împreună cu Sfânta Ecaterina din Siena și cu Sfânta Brigida din Suedia.

 

C.L.