În ziua de 9 noiembrie, Biserica celebrează Sfințirea Bazilicii din Lateran, care este „Mama și Capul tuturor bisericilor din oraș și lume”, fiind dedicată Preasfântului Mântuitor și sfinților Ioan Botezătorul și Ioan Evanghelistul. În același timp, această bazilică este și catedra episcopului Romei, a Sfântului Părinte Papa, de aceea purtând și titlul de „arhibazilică”.
Sărbătoarea comemorează evenimentul care a avut loc la 9 noiembrie anul 324, când Papa Silvestru I (314-335) a sfințit prima bazilică, edificarea căreia a început în anul 313, imediat după Edictul de la Milano, de Papa Melchiade (311-314), pe un teren donat de împăratul Constantin cel Mare, alături de Palatul Lateranilor, care, de asemenea, a fost dăruit papei, devenind și reședința acestora.
Nenorocirile timpului și-au pus și ele amprenta asupra acestei bazilici. În anul 410 au jefuit-o vizigoții lui Alaric, apoi, în anul 455, vandalii lui Genseric, fiind refăcută în anul 460 de Papa Leon I cel Mare (440-461). Trece iarăși printr-o perioadă de decădere, este restaurată de Papa Adrian I (772-795), noi intervenții având loc în secolul al IX-lea. În anul 1308, un incendiu a distrus aproape întreaga bazilică, fiind refăcută de papii de la Avignon Clement al V-lea (1305-1314) și Ioan al XXII-lea (1316-1334), însă un nou incendiu și un cutremur o ruinează din nou, din nou fiind reconstruită. Edificiul bazilicii este refăcut radical în secolul al XVII-lea, pe timpul Papei Inocențiu al X-lea (1644-1655), căpătând aspectul pe care-l are și astăzi.
Valoarea pentru fiecare dintre noi a Sărbătorii Sfințirii Bazilicii din Lateran o găsim în cuvintele sfântului Cezar de Arles: „Cristos ne-a ajutat, fraților preaiubiți, să cinstim astăzi cu nespusă bucurie ziua de naștere a acestei biserici, dar nu uitați că noi trebuie să fim templul adevărat și viu al lui Dumnezeu”. Amin
Pr. dr. Petru Ciobanu