În această Duminică ascultăm cea mai importantă dintre toate parabolele, după cum spune și Isus în altă lectură: „Nu înţelegeţi această parabolă? Cum veţi înţelege atunci toate parabolele?” (Mc 4:13).

 

Este povestea aceleiași semințe care produce rezultate diferite. Apar șase rezultate diferite, dintre care trei negative și trei pozitive în funcție de grade diferite. Sămânța poate cădea pe drum, pe pământul stâncos sau în mijlocul ghimpilor sau poate da roade din treizeci, șaizeci sau o sută pentru unul. Pentru mulțimi, Isus nu spune nimic altceva, cine are urechi, aude. Dar nimeni nu aude, cu excepția discipolilor care întreabă de ce le-a spus aceasta. Însă, pentru a înțelege această parabolă, trebuie să avem o certitudine: nimeni nu înțelege parabola dacă nu intră într-o relație cu Isus.

 

Cuvântul poate găsi o cale bătută și impenetrabilă, care este realitatea celor care nu înțeleg și continuă să meargă pe propria lor cale. Uneori, Dumnezeu trebuie să ne spună lucruri pe care nu le înțelegem și trebuie să ne lăsăm conduși în ceea ce nu înțelegem, cum ar fi Maria, de exemplu, care a păstrat în inima ei cuvintele pe care nu le-a înțeles (cf. Lc 2,50-51).

 

Dificultățile care fac ascultarea autentică, necazurile sunt cele care verifică dacă cineva este cu adevărat primitor. Cuvântul, de fapt, ne poate spune nu doar ceva ce nu înțelegem, dar poate și ceva care nu se dezvăluie în funcție de gusturile noastre. De asemenea, în acest caz trebuie spus: dacă Dumnezeu vrea să traseze pentru noi o cale matură, el nu ne poate spune doar ce ne place, altfel ne lasă exact acolo unde suntem deja. Cuvântul poate suferi și de o întâmpinare ambiguă: îl ascult, dar ascult și alte lucruri.

 

Există prea multe lucruri de făcut: trebuie să încetăm să ne apărăm în fața Cuvântului. Este mai bine să spui precum Maria: „Să fie făcut pentru mine după cuvântul tău” și să îndepărtezi toată rezistența. Întâmpinați Cuvântul fără rezistență.

 

C. L.