Duminică, 4 septembrie 2022, Papa Francisc l-a proclamat fericit pe Albino Luciani, papa umilinței și al simplității.
Din scurtul său pontificat, care a durat doar 33 de zile, ne amintim câteva gesturi semnificative care au marcat drumul succesorului său, Ioan Paul al II-lea, cum ar fi renunțarea la încoronarea cu tiara papală, trecerea de la „noi” la „eu”, abolirea sedia gestatoria (scaunul gestatorial), definirea lui Dumnezeu ca fiind nu doar tată, ci și mamă, chemarea copiilor alături de el în timpul audienței generale.
În timpul pontificatului său, Ioan Paul I a inovat profund gesturile și cuvintele papei.
Și-a mărturisit nevoia de simplitate într-o carte publicată în 1976, intitulată Illustrissimi: „Personal, când vorbesc singur cu Dumnezeu și cu sfânta Fecioară, prefer să mă simt mai degrabă copil decât adult. Dispar mitra, țuchetul, inelul; îl trimit pe adult și chiar și pe episcop în vacanță, pentru a mă abandona tandreții spontane pe care un copil o are în fața tatălui și a mamei sale”.
A confirmat acest lucru atunci când a devenit Suveran Pontif, alegând numele de Ioan Paul I, fiind pentru prima dată în istoria Bisericii când a fost ales un nume dublu, în semn de respect față de cei doi pontifi care l-au precedat, Ioan al XXIII-lea, care l-a consacrat episcop, și Paul al VI-lea, care l-a creat cardinal.
Relicva adusă Papei Francisc în timpul ceremoniei de beatificare este interesantă: este o scriere autografă a lui Ioan Paul I, o notă pe hârtie albă care datează din 1956. Este o schiță pentru o reflecție spirituală asupra celor trei virtuți teologice: credința, speranța și iubirea, amintind de Magisteriul audiențelor generale din septembrie 1978. Textul a fost ales pentru că o beatificare este și un mesaj pentru ziua de azi. Este încă un obiect care a aparținut fericitului.
Relicvariul este alcătuit dintr-un soclu de piatră de la locul de naștere al lui Ioan Paul I. Piatra este surmontată de o cruce sculptată din lemn de nuc. Prin urmare, este o relicvă reprezentativă pentru spiritualitatea și sfințenia fericitului Ioan Paul I, inima magisteriului său.
C. L.