În ziua solemnității Neprihănitei Zămisliri, Mons. Petru Gherghel, episcop de Iași, a prezidat, în incinta Catedralei din oraș, hirotonirea diaconală a lui Gabriel Cochiorca și a altor șapte tineri. La celebrare au participat mai mulți preoți și credincioși, precum și Preasfințitul Anton Coșa, episcop de Chișinău, Mons. Cesare Lodeserto, vicar general al Diecezei de Chișinău, Pr. Mihai Balan, parohul Catedralei „Providența Divină”, și un grup de prieteni veniți din Republica Moldova.
Predica a fost rostită de Preasfințitul Anton Coșa, care a reamintit importanța sărbătorii și a valorii diaconatului pentru Biserică și pentru comunitate. Nou-hirotonitul diacon Gabriel va trebui să-și termine studiile la Institutul Teologic Romano-Catolic „Sfântul Iosif” din Iași și, ulterior, odată cu hirotonirea preoțească, va deveni definitiv parte a clerului de la Chișinău și va primi misiunea pastorală de la episcop.
Desigur, a fost o zi de sărbătoare nu numai pentru Dieceza de Iași, din care vine noul diacon, dar mai ales pentru Dieceza de Chișinău, care se bucură de darul unui viitor preot. Prezentarea lui Gabriel credincioșilor prezenți a fost făcută de către rectorul Institutului din Iași. Mons. Benone Farcaș, fost vicar general al Diecezei de Chișinău,
Mihail Țurcanu