Papa Francisc a publicat astăzi Mesajul pentru Postul Mare 2024, cu titlul „Prin pustiu Dumnezeu ne conduce la libertate”, cu câteva zile înainte de începerea acestui timp deosebit și important al anului liturgic, care îi însoțește pe credincioși spre Solemnitatea Învierii Domnului.
 
În mesajul său, Sfântul Părinte definește Postul Mare ca fiind „timpul de har în care pustiul devine din nou – cum vesteşte profetul Osea – locul primei iubiri (cf. Os 2,16-17). Dumnezeu educă poporul său, pentru ca să iasă din sclaviile sale şi să experimenteze trecerea de la moarte la viaţă. Ca un mire ne atrage din nou la sine şi șoptește cuvinte de iubire inimii noastre”.
 
Amintind de caracterul concret al angajamentului în această perioadă, papa continuă: „Exodul de la sclavie la libertate nu este un drum abstract. Pentru ca să fie concret şi Postul Mare al nostru, primul pas este să vrem să vedem realitatea”.
 
„Dumnezeu nu s-a săturat de noi”, spune papa, motiv pentru care Postul Mare trebuie trăit ca un „timp de convertire, timp de libertate”. Cu siguranță nu este o perioadă ușoară, pentru că Dumnezeu este și el exigent, deoarece „asta comportă o luptă: ne relatează asta în mod clar Cartea Exodului şi ispitirile lui Isus în pustiu. Glasului lui Dumnezeu, care spune: «Tu eşti Fiul meu, cel iubit» (Mc 1,11) şi «Să nu ai alți dumnezei afară de mine» (Ex 20,3), i se opun de fapt minciunile dușmanului”.
 
Să nu neglijăm rugăciunea în Postul Mare, spune Papa Francisc: „Este timp de a acționa, şi în Postul Mare a acționa înseamnă şi a ne opri. A ne opri în rugăciune, pentru a primi cuvântul lui Dumnezeu, şi a ne opri ca samariteanul, în prezența fratelui rănit. Iubirea faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele este o unică iubire”.
 
Este menționat și drumul sinodal: „Forma sinodală a Bisericii, pe care în aceşti ani o redescoperim şi o cultivăm, sugerează că Postul Mare este şi timp de decizii comunitare, de alegeri mici şi mari împotriva curentului, capabile să modifice cotidianitatea persoanelor”.
 
Mesajul Papei se încheie cu un îndemn de a avea „curajul convertirii, al ieşirii din sclavie”.
 
Prin mesajul său, Papa Francisc îl cheamă pe fiecare credincios să trăiască Postul Mare cu o credință curajoasă, pentru că numai astfel vom putea ajunge la o adevărată libertate a inimii și ne vom putea umple de acea speranță de care lumea de astăzi are atâta nevoie.

C. L.