Printr-o exortație apostolică despre liturghie, Papa Francisc îndeamnă la „abandonarea polemicilor”, pentru a „asculta împreună ceea ce Duhul îi spune Bisericii”.

 

Este ceea ce conține exortația Desiderio desideravi, publicată recent, care nu este un directoriu cu norme specifice, ci mai degrabă o meditație pentru a înțelege frumusețea celebrării liturgice și rolul ei în vestirea evangheliei.

 

Prima referință din text este Constituția Sacrosanctum Concilium a Conciliului al II-lea din Vatican, care definește liturghia ca sursă și culme a vieții creștine. Papa explică această expresie astfel: „O celebrare care nu evanghelizează nu este autentică, la fel cum nu este autentică nicio vestire care nu duce la întâlnirea cu Domnul Înviat în celebrare: ambele, deci, fără mărturia carității, sunt ca o aramă sunătoare sau un chimval zăngănitor”.

 

În jurul acestei afirmații esențiale, exortația papei indică o serie de note practice: „Trebuie îngrijit fiecare aspect al celebrării (spațiu, timp, gesturi, cuvinte, obiecte, îmbrăcăminte, cântare, muzică) și trebuie respectată fiecare rubrică”; dar toate acestea ar putea să nu fie suficiente dacă ar lipsi tocmai acea uimire, fără de care „am putea risca într-adevăr să fim impermeabili la oceanul de har care inundă fiecare celebrare”.

 

Papa Francisc se oprește asupra conceptului de uimire care trebuie să reiasă din liturghie, care este „uimirea față de faptul că planul salvator al lui Dumnezeu ne-a fost revelat în Paștele lui Isus”.

 

La nivel pur liturgic, exortația papei este de a evita „urmărirea unui estetism ritual care să se bucure doar de îngrijirea formalității exterioare a unui rit sau să se mulțumească cu o respectare scrupuloasă a rubricilor. Această afirmație nu este în niciun caz menită să sprijine atitudinea opusă, care confundă simplitatea cu banalitatea neglijentă”. În esență, liturghia „nu poate fi redusă la simpla respectare a unui aparat de rubrici, și nici nu poate fi gândită ca o creativitate imaginativă fără reguli”.

 

De aceea, Suveranul Pontif îi avertizează pe preoți că, în mare măsură, calitatea celebrării depinde și de stilul lor de a prezida adunarea. Acesta trebuie să evite „rigiditatea austeră sau creativitatea exasperată; misticismul spiritualizant sau funcționalismul practic; graba pripită sau lentoarea accentuată; nepăsarea neglijentă sau rafinamentul excesiv; afabilitatea debordantă sau impasibilitatea hieratică”.

C. L.