În zorii zilei de sâmbătă, 11 martie 2023, Dumnezeu l-a chemat la sine din această lume pe Preasfințitul Alexandru Mesian, episcop al Eparhiei Greco-Catolice de Lugoj.
Născut la 22 ianuarie 1937, a fost hirotonit preot, în cea mai mare taină, la 8 mai 1965, păstorind comunitatea greco-catolică în perioada comunistă, în condițiile unei Biserici „în catacombe”. La 20 iulie 1994, sfântul Ioan Paul al II-lea l-a numit episcop coadiutor de Lugoj, fiind consacrat la 8 septembrie același an. În octombrie 1995 a fost numit episcop de Lugoj, întronizarea având loc la 5 mai 1996.
Când în iunie 2001, Papa Ioan Paul s-a aflat în vizită apostolică în Ucraina, Preasfințitul Alexandru Mesian a făcut drum lung până la Chișinău, de unde, însoțit de Preasfințitul Anton Coșa, a mers în țara vecină la întâlnirea cu Sfântul Părinte. Răposatul episcop de Lugoj ne-a vizitat dieceza și cu ocazia sesiunii de toamnă a Conferinței Episcopale din România din septembrie 2011, sesiune care a fost organizată la Chișinău.
Fiindu-i pe parcursul a mai mult de două decenii confrate întru episcopat, Preasfințitul Anton a adresat un mesaj de condoleanțe și un gând de rugăciune Preasfințitului Ioan Călin Bot, episcop auxiliar de Lugoj, precum și tuturor preoților, persoanelor consacrate și întregului popor credincios din eparhia păstorită până deunăzi de Preasfințitul Alexandru.
Redăm în continuare mesajul păstorului Diecezei de Chișinău.
„Preasfințite Ioan, dragă confrate în episcopat,
cu durere în suflet am aflat despre plecarea spre Casa Tatălui a iubitului și mult respectatului Părinte Episcop Alexandru. Vă mărturisesc că deja de când ne-ați informat despre înrăutățirea stării sale de sănătate ne-am rugat cu multă încredere și speranță Tatălui ceresc, cerându-i să-l asiste cu iubirea sa și să-i ofere alinare. Acum îl însoțim din nou cu rugăciunea noastră și-l invocăm pe Domnul să-l primească în Împărăția sa, alături de sfinții și îngerii săi.
Aș fi dorit mult să-l pot însoți pe ultimul său drum alături de ceilalți confrați episcopi, însă programul meu pastoral nu-mi permite să lipsesc de acasă, fiind în desfășurare vizita canonică în parohiile noastre și având programate diferite întâlniri importante care nu pot fi amânate. De aceea, vă rog să primiți aceste gânduri de condoleanțe din partea mea și a celor din Dieceza noastră care l-au cunoscut, precum și asigurarea rugăciunilor noastre smerite pentru odihna sufletului său.
De asemenea, transmit un cuvânt de încurajare Preasfinției Voastre, tuturor preoților, persoanelor consacrate și întregului popor al lui Dumnezeu din Eparhia de Lugoj.
Odihna veșnică dă-i-o lui Doamne și lumina fără de sfârșit să-i strălucească.
Să se odihnească în pace prin mila lui Dumnezeu. Amin!
† Anton Coșa
Episcop de Chișinău”.