Printr-o circulară adresată parohiilor şi comunităţilor religioase din Dieceza de Chişinău, PS Anton Coşa face apel la o implicare activă şi gesturi concrete de caritate în sprijinul celor care au de suferit de pe urma inundaţiilor din ţară. Astfel, în perioada 3-10 august va fi demarată o strângere de fonduri şi ajutoare materiale destinate celor sinistraţi, iar colecta din 10 august va fi efectuată în acelaşi scop caritativ.
Episcopul Coşa mai menţionează în scrisoarea sa implicarea activă a Caritas-ului parohial din Raşcov care din prima zi s-a implicat în acţiuni de ajutorare a sinistraţilor punându-le la dispoziţie spaţiile de caritate ale Parohiei şi asistenţă socială.
În raportul Departamentului de Apărare Civilă, preluat de Caritas Moldova se mai menţionează că apa a depăşit cu mult cotele de alarmă atât pe râul Prut cât şi pe Nistru, fiind profund afectate localităţi ca Briceni în care au fost evacuate 626 de persoane sau Drepcăuţi (375). De asemenea la barajul Dubăsari, pe Nistru, nivelul apei s-a ridicat cu 9 m, rămânând doar 80 de cm până la revărsarea apei din baraj.