Catolicii din Republica Moldova, împreună cu întreaga populație, sunt așteptați duminică, 1 noiembrie, la urnele de vot pentru a alege noul șef de stat. Acesta este un eveniment important pentru țară și mai ales pentru fiecare cetățean, care, respectând principiile democratice, va fi chemat să își exprime liber preferința.
 
Biserica Catolică amintește credincioșilor săi în primul rând faptul că participarea la vot este o necesitate, ca expresie a unui drept și a unei datorii civice, așa cum ne învață doctrina socială a Bisericii, precum și manifestarea unei alegeri responsabile pentru dezvoltarea morală, creștină și civilă al țării.
 
„Este necesar, din punct de vedere etic - a spus episcopul de Chișinău, Mons. Anton Coșa - ca toată lumea să lucreze pentru binele comun, reamintind principiile carității și responsabilității, evitând orice conflict și folosind votul ca o exprimare a libertății”.
 
Episcopul a continuat în mesajul său: „La fel ca întotdeauna, Biserica Catolică nu exprimă nicio preferință pentru vreunul dintre candidați, față de care manifestă un mare respect, lăsându-le credincioșilor libertatea de a vota conform propriei conștiințe, evitând manipularea și orice fel de presiune”.
 
Mai mult, episcopul de Chișinău, Mons. Anton Coșa, i-a îndemnat pe toți credincioșii să însoțească evenimentul electoral cu o rugăciune, astfel încât țara să poată obține o stabilitate socială justă.
 
C. L.