Papa Francisc, adresându-se duminică, 12 mai 2024, credincioșilor din Piața „Sfântul Petru”, a lansat din nou un apel la pace în Ucraina. Suveranul Pontif a cerut, de asemenea, eliberarea prizonierilor din ambele tabere, inclusiv oferind ajutorul Varticanului în acest proces.
 
Angajamentul Sfântului Scaun este de a încuraja orice efort pentru schimbul de prizonieri.
 
Papa este mereu atent față de cei care suferă din cauza conflictelor, inclusiv la violențele care însângerează o parte a Europei.
 
Iată cuvintele Papei Francisc: „În timp ce sărbătorim Înălțarea Domnului Înviat care ne eliberează și ne vrea liberi, reînnoiesc apelul meu pentru un schimb general al tuturor prizonierilor între Rusia și Ucraina, asigurând disponibilitatea Sfântului Scaun de a favoriza orice efort în acest sens, în special pentru cei grav răniți și bolnavi”.
 
De la începutul războiului, Rusia și Ucraina au efectuat peste 50 de schimburi de prizonieri. Câteva mii de persoane au fost eliberate de ambele părți. Ultimul schimb cunoscut a avut loc la 8 februarie. Cu această ocazie, partea ucraineană a citat cifra de până la 3.135 de prizonieri eliberați. 
 
Cu alte două ocazii, Papa Francisc a mai făcut apel la un „schimb general al tuturor prizonierilor între Rusia și Ucraina”. Prima a fost la 31 martie, în timpul mesajului de Paște, iar apoi la 17 aprilie, în timpul audienței generale, invocând de la Domnul să miște „voința de a-i elibera pe toți”.
 
Papa a făcut, de asemenea, și o referire clară la fenomenul torturii prizonierilor, numind-o „un lucru foarte urât, ne-uman”.
 
Misiunea cardinalului Zuppi în Ucraina și Rusia de anul trecut a avut ca obiective anume schimbul de prizonieri și repatrierea copiilor ucraineni din Rusia.

C. L.