Monseniorul Michele Seccia, arhiepiscop de Lecce, păstor al acestei arhidieceze de doar câteva luni, va veni la Chișinău în perioada 19-23 septembrie, în calitate de invitat al Monseniorului Anton Coșa, păstorul diecezei noastre. Împreună cu Excelența Sa vor veni și trei preoți. Scopul vizitei este de a face cunoștință cu Dieceza de Chișinău și de a continua prietenia și colaborarea dintre cele două Biserici locale.

Legătura cu Lecce reamintește de prietenia cu Mons. Cosmo Francesco Ruppi, prezent pentru prima dată în Republica Moldova în anul 2000 la  Fundația „Regina Pacis”, care a devenit în timp o realitate a Diecezei de Chișinău și a fost întotdeauna implicată în activitatea socială și în opere de caritate.

Episcopul de Lecce va vizita parohiile din Bălți, Grigorăuca, Orhei, Stăuceni, precum și Catedrala „Providența Divină” și Parohia „Sfânta Fecioară Maria, Ajutorul creștinilor” din Chișinău. De asemenea, Excelența Sa va face cunoștință cu activitatea Fundației „Regina Pacis”, a Centrului „Fides” și a Fundației de Binefacere „Casa Providenței”.

Cel mai important moment va fi celebrarea din catedrală, care va avea loc sâmbătă, 22 septembrie, cu ocazia Jubileului organizațiilor de caritate, iar după sfânta Liturghie Monseniorul Michele Seccia va participa la Congresul organizațiilor sociale care se va desfășura la Hotelul „Jolly Alon”.

„Vizita unui confrate episcop – a spus Preasfințitul Anton Coșa – este întotdeauna un dar, fapt care mă face întotdeauna foarte fericit și, mai presus de toate, primitor. Legătura cu Arhiepiscopia de Lecce a durat ani de zile și sper că va continua, de aceea întâlnirea cu Mons. Michele Seccia va fi o posibilitate de a ne împărtăși ceea ce ne va dărui Providența divină”.

Mihail Țurcanu